Atragerea mai multor tineri în viaţa politică, dar mai ales determinarea acestei categorii să se implice în dinamică socială şi economică. Este doar unul dintre planurile Organizaţiei locale a PNL.
"Foarte puţini tineri se îndreaptă către politică. Nu mai spun de faptul că foarte puţini merg la vot. Dorinţa mea este că în acest an prin activitatea pe care o vom desfăşura să atragem cât mai mulţi tineri de valoare. În primul rând, oameni care vin din mediul privat şi împreună cu ei să construim, ceea ce ne dorim de fapt, un viitor mai bun pentru români" a declarat Adrian Atomei, preşedintele Organizaţiei municipale a PNL Braşov.
2013 pare să devină un an liniştit politic, după ce anul trecut a fost marcat de ieşiri în stradă, schimbări de guverne, alegeri locale şi parlamentare. Cu toate acestea, liberalii şi-au creionat câteva planuri pentru acest an. "Îmi doresc o reorganizare a activităţii ţinând cont de prioritatea nr.1, din punctul meu de vedere, pentru 2014, şi anume Crin Antonescu- preşedintele României. Această este principală prioritate pentru organizaţia municipală din punct de vedere politic" a adăugat Adrian Atomei.
De asemenea, la sfârşitul lui februarie se conturează un congres extraordinar al PNL pentru evaluări ale alegerilor, dar şi adoptarea unor măsuri de organizare internă care să răspundă nevoilor unui partid mare, aşa cum a declarat recent preşedintele PNL Crin Antonescu.
Atragerea mai multor tineri în viaţa politică, dar mai ales determinarea acestei categorii să se implice în dinamică socială şi economică. Este doar unul dintre planurile Organizaţiei locale a PNL.
"Foarte puţini tineri se îndreaptă către politică. Nu mai spun de faptul că foarte puţini merg la vot. Dorinţa mea este că în acest an prin activitatea pe care o vom desfăşura să atragem cât mai mulţi tineri de valoare. În primul rând, oameni car