Încetul cu încetul - însă nu chiar atât de încet - România a devenit o ţară gospodărită cotidian de gangsteri. O vedem în ultimii ani tot mai bine, iar simptomele acestei situaţii nu pot înşela. Îmi amintesc ca prin ceaţă de semnalele de alarmă prezente odinioară în media, nu atât de demult, şi totuşi, de mai bine de un deceniu: poliţia germană semnalând că un poliţist român din sudul ţării era complice cu o reţea de răufăcători ce fura autoturisme şi, aducându-le la noi, le făcea să dispară miraculos, printr-un hocus-pocus sofisticat.

Şocant a fost să aflăm şi că un ofiţer superior dintr-un serviciu român de informaţii coordona un transport aerian de ţigări de contrabandă pe cel mai important aeroport internaţional al ţării, sub ochii tuturor autorităţilor posibile (cazul Truţulescu). Instrumentat spre a lovi direct în preşedintele de atunci al ţării de către colegii din alte servicii la fel de invizibile, cazul nu ar fi putut fi, totuşi, manipulat, dacă era o simplă ficţiune. Dovadă că nu a fost astfel sunt anii de penitenciar suportaţi de Truţulescu ulterior... Mai apoi, cu un alt preşedinte în frunte, o ţară întreagă a asistat la afacerea sechestrării jurnaliştilor români în Irak, începută ca o operetă, continuată printr-o dramatică scăpare de sub control, şi finalizată în condiţii secretizate, cu livrări masive de vani către irakieni, întoarcerea triumfală a sechestraţilor şi dezvăluirile ulterioare de complicităţi internaţionale incluzând statul român prin pana unuia dintre foştii prizonieri, dl. Ohanesian.

Toate acestea sunt istorie şi, din păcate, lucrurile au progresat de atunci. Astăzi suntem departe şi de momentul când un ins ciudat voia să detoneze o grenadă la Liceul Jean Monnet din capitală, şi tocmai am trecut de la asasinatele ordonate de grupuri mafiote la primele tentative de detonare a unor maşini-capcană. Adevărat, monitorizân