Aproximativ 20.000 de ruşi au manifestat duminică, la Moscova, pentru a protesta împotriva recentei legi ce interzice adopţia de copii ruşi de către americani. Acţiunea are loc la apelul opoziţiei care speră astfel să reanime mişcarea de contestare împotriva regimului condus de preşedintele Vladimir Putin, scrie Agerpres.
Poliţia a estimat numărul manifestanţilor la circa 7.000, în timp ce unul din şefii opoziţiei, Serghei Udalţov, a vorbit de 30.000 - 50.000 de persoane care s-au adunat în capitala rusă în pofida gerului de minus 13°. Corespondentul AFP, care transmite ştirea, a estimat numărul participanţilor la cel puţin 20.000.
Manifestanţii, purtând pancarte pe care se puteau vedea fotografii ale deputaţilor care au aprobat legea în parlament alături de care era scris cuvântul 'Ruşine', precum şi bannere cu cererea 'Anularea legii laşilor', au protestat de-a lungul arterelor între Piaţa Puşkin şi bulevardul Saharov, strigând 'Rusia fără Putin' sau 'Putin hoţul!'.
Această manifestaţie este un protest împotriva noii legi ce a intrat în vigoare la 1 ianuarie şi care interzice adopţia de copii ruşi de către americani.
Proteste au avut loc şi în alte oraşe din Rusia - Iaroslav /300 km nord-est de Moscova/, Tomsk /Siberia/, Ekaterinburg /Ural/. La Sankt Petersburg /nord-vest/ au manifestat circa 1.500 de persoane.
Considerată drept una dintre măsurile cele mai ostile adoptate de către Moscova în relaţia cu SUA după încheierea 'războiului rece', legea a fost votată de parlamentul rus ca măsură de retorsiune la 'lista Magnitski', o lege adoptată de Congresul SUA şi promulgată de preşedintele Barack Obama. Acest act normativ interzice intrarea în SUA a demnitarilor ruşi implicaţi în moartea în detenţie, în anul 2009, a juristului rus Serghei Magnitski sau în alte cazuri de încălcare a drepturilor omului în Rusia.
Noua lege rusă p