Intr-o serie de trei articole domnul Corneliu Leu se intreaba daca democratia-crestina mai are ceva de spus si mai poate face ceva in edificarea unei Europe cu adevarat democrate. Textul aduce in atentie o suma de teme de prim interes si maxima sensibilitate. Pentru a raspunde provocarii intelectuale a autorului si a gasi o posibila cale de iesire din desisul ingrijorarilor, dezamagirilor si alternativelor lui, al oportunitatilor, sfidarilor si amenintarilor pe care le identifica, imi pare necesara separarea temelor si tratarea lor oarecum distincta.

O prima asemenea tema priveste limitarea intelectuala si criza harului conducator in lumea contemporana. Domnul Leu incepe si isi sfarseste eseul printr-o lamentatie referitoare la imaginea dezolanta a summit-urilor europene, unde epigonii marilor fondatori ai crestin-democratiei si ai Europei valorilor postbelice, se manifesta aidoma acelor sacerdoti care urmeaza dogmatic ritualul intrucat au uitat dogma, mesajul codificat in gest. De aceea predica lor se rezuma la procedura, in timp ce predica inaintasilor lor vorbea despre idealuri si valori.

Lectura acestor pasaje aminteste de revolta din versurile eminesciene: "De-asa vremi se-nvrednicira cronicarii si rapsozii. / Veacul nostru il umplura saltimbancii si nerozii." Diferenta este ca Eminescu exalta coerenta eroica a autocratismului-crestin de la apogeul evului mediu in contrast cu demagogia si confuziile democratiei nationale emergente, in timp ce domnul Leu compara democratia nationala maturizata de tragedia razboiului total, cu democratia nationala decadenta de dupa Razboiul Rece, devorata de sovinismul bunastarii post-moderne si de tentatiile hegemonice ale post-bipolarismului.

Caci despre decadenta democratiei este vorba. Mediocritatea actualilor lideri europeni si criza de conducere la nivelul UE nu este un accident. Ea este consecinta legic