În organizarea Asociaţiei Judeţene de Handbal Bihor a avut loc Campionatul Judeţean de Handbal, care s-a desfăşurat atât la feminin, cât şi la masculin, la seniori şi juniori. În urma încheierii acestuia, AJF a dat publicităţi, vineri, clasamentele finale.
La feminin senioare, competiţia, la care au participat cinci echipe, a fost câştigată de echipa orădeană CSU, care a totalizat 14 puncte. Cu acelaşi număr de puncte, dar pe poziţia secundă, s-a situat formaţia din Paleu. La masculin, competiţia a fost adjudecată clar de echipa Crişul Sântandrei, care a acumulat punctaj maxim, după ce s-a impus în toate cele 10 partide susţinute.
În întrecerea masculină au fost tot şase echipe participante, iar formaţia de pe locul secund este HC Bihorul Beiuş, cu 13 puncte.
La junioare, s-a desfăşurat competiţia feminină, unde HCM Oradea a fost de departe cea mai bună echipă, câştigând toate jocurile. Pe locul II s-a situat Romsport Oradea, cu 3 puncte mai puţin. Competiţia a avut la start 6 echipe.
Competiţiile judeţene de handbal s-au încheiat în această iarnă, fiindcă Asociaţia Judeţeană doreşte să înscrie primele echipe în noul eşalon format de Federaţia Română de Handbal, Divizia B.
Campionatul Diviziei B va debuta în februarie şi se va încheia în luna mai. Proiectul acestei competiţii este de a avea mai multe regiuni, judeţul Bihor urmând a face parte dintr-o regiune cu judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj şi Bistriţa Năsăud.
"Problema este că deocamdată celelalte judeţe nu şi-au anunţat intenţia de a participa. În acest caz, seria din regiunea noastră va fi formată numai din echipe bihorene", a declarat preşedintele AJH, Pavel Mercea. Data limită de înscriere a echipelor în Divizia B este 31 ianuarie.
În ordine de idei, se prefigurează la Oradea formarea unei echipe feminine de senioare, care din toamnă să participe în campionatu