Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Controlorul" a iesit din inchisoare, la patru ani dupa ce a lasat lat un jandarm, la Cluj! "Nu regret nimic!"

Publicat in Cancan, duminică 13 ianuarie 2013 ·

Paul Stanciu zis"Controlorul", suporterul U Cluj care, acum patru ani, a zdrobit capul unui jandarm care filma marsul fanilor spre stadion, a iesit din inchisoare.

“Controloru’” a ispasit patru din cei sase ani de inchisoare la Gherla, acolo unde a fost nevoit să privească la televizor meciurile echipei sale de suflet, Universitatea Cluj. Ultimul la care a fost pe stadion a avut loc în 2008, înainte să fie închis în penitenciar pentru tentativă de omor deosebit de grav. Controloru’ l-a lovit atunci în cap cu o dală de beton pe cameramanul Jandarmeriei, care filma marșul suporterilor lui “U” spre stadion. Astăzi el are 23 de ani și a fost eliberat condiționat din pușcărie, dar cu toate astea, nu-i pare rău pentru ce a făcut. “S-a-ntâmplat să fiu acolo, să fac ce am făcut, dar nu regret nimic din întâmplările din viața mea. Îmi pare rău doar că am fost luat ca exemplu”, a declarat Stanciu pentru Cancan.ro. Stanciu zis "Controloru'" a stat in penitenciarul Gherla patru ani, fiind eliberat conditionatVizavi de episodul incidentului “Bornescu-Cadu” din mai anul trecut, în care căpitanul CFR-ului a fost luat la bătaie de portarul Bornescu, Controloru’ poate spune că a fost o bună ocazie de a se simți mulțumit. “Și eu aș fi făcut la fel, dacă Cadu ar fi fost jandarm”, glumește el. Mai mult, el spune că a luat asupra lui toate păcatele “huliganilor” de pe stadioane sau din afara lor, asemeni celui care a pătruns pe terenul din Ploiești la un meci al Petrolului împotriva Stelei când jucătorul Galamaz, atunci la Steaua, a primit un pumn în plină figură. Suporterii U Cluj sunt printre cei mai agresivi, mai ales cand se confrunta cu eterna lor rivala, CFR

Cu toate acestea, Stanciu se laudă că singurul lucru de care i-a fost cu adevărat dor este stadionul, acolo unde se simte cel mai bine și unde se va întoarce de fiecare dată cu plăcere.

Mihai

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 7 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 9 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Oficial SUA la București: România ”are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii”

Ziare.com acum 5 ore
Ambasada SUA precizează că încheierea cu succes a exerciţiului Ramstein Legacy24, desfăşurat în perioada 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia, demonstrează că România "are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii şi teri

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum 6 ore
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 7 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum 6 ore
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

Horoscop sâmbătă, 15 iunie. Zodia care are tendința de a arunca banii pe fereastră

Adevarul acum 7 ore
Pentru sâmbătă, 15 iunie, Lorina, astrologul Click!, a realizat predicții complete în cazul fiecărei zodii a horoscopului. O zodie este sfătuită să nu amestece viața amoroasă cu afacerile, în timp ce un nativ se simt expus din punct de vedere financ

Al doilea Sistem Patriot a fost operaționalizat în România. Ce înseamnă pentru securitatea țării

Ziare.com acum 12 ore
Al doilea Sistem Patriot al Rmâniei a fost operaționalizat vineri, 14 iunie, la poligonul Capu Midia. Poligonul de la Capu Midia, situat în zona Mării Negre, a fost gazda testelor pentru cea de-a doua baterie Patriot, menită să asigure protecția fla

România câștigă procesul privind falimentul Astra Asigurări. Statul evită plata a 330 de milioane de euro

HotNews acum 10 ore
Statul român a câștigat procesul intentat de familia Adamescu prin care i s-au cerut despăgubiri de 330.000.000 euro în dosarul falimentului societății Astra Asigurări, transmite Ministerul Finanțelor Publice. Procesul s-a desfășurat la Tribunalul A

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/30°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Iasi
acum

15°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/27°
lun.

17°/28°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/30°
mar.

18°/31°