Nouă ne place enigma, ne place misterul, ne place să proiectăm cauzele gândurilor, ale comportamentelor şi ale faptelor noastre asupra unor subiecţi misterioşi sau a misterului însuşi. Ne place să credem că lumea-i condusă în secret de anumiţi oameni, că aceia fac toate cărţile după bunul plac; confecţionăm personaje stranii, ascunse, despre care nu ştim nimic, dar bănuim că există şi asta ne ajută să mai avem o enigmă de dezlegat. Nouă ne place nespus să credem că suntem graşi pentru că o putere, ascunsă în emoţiile noastre, în simţuri şi în trup, ne constrânge să mâncăm excesiv, nesănătos şi necontrolat. Un amic de-al meu a renunţat la alcool, dar într-o zi m-a sunat panicat şi mi-a spus: ”Iar am băut aseară, nu ştiu de ce naiba am băut”? El sugera că ”ceva” misterios îi pusese paharul în mână şi încerca să mă provoace la un exerciţiu complicat de căutare a acelui ceva misterios, care-l atrăsese în capcană şi-l obligase că bea din nou. ”Nu mă poţi atrage în enigma ta”, i-am spus râzând! Egoul tău e-n căutarea unei cauze misterioase, a unei justificări, care să te ajute să proiectezi vina şi să nu-ţi asumi responsabilitatea pentru că tu ai ales să bei, tu ai pus mâna pe pahar, ai decis să-ţi torni în el, să-l duci la gură, apoi să iei altul şi altul. Ai fost absolut conştient tot timpul de faptul că tu faci ceea ce faci, dar nu ţi-ai asumat responsabilitatea. Din cauza asta ai pornit în căutarea unei forţe necunoscute, căreia să-i atribui vina şi responsabilitatea, iar acum vrei să mă atragi şi pe mine, să caut misteriosul vinovat”!

Cauzele problemelor noastre sunt adesea la vedere, se regăsesc în decizile şi alegerile noastre conştiente. O relaţie eşuată, de exemplu, are la bază o alegere personală, chiar dacă într-o căsnicie sunt implicate două părţi. Undeva, în trecut, sărim nişte etape, undeva trecem peste noi înşine, undeva am închis ochii peste ceva