Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Socaciu, secretarul de stat care şi-a dat singur certificat

Publicat in Adevarul, duminică 13 ianuarie 2013 ·

Pe când era membru în Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor, cantautorul şi-a aprobat singur certificatul. Comisia anterioară îi respinsese dosarul, considerând nerelevantă participarea sa la Revoluţie

Deşi a declarat că printre posesorii de certificate se află nenumăraţi impostori şi că trebuie începută urgent o curăţenie în rândul acestora, premierul Victor Ponta l-a numit în funcţia de secretar de stat al revoluţionarilor pe Victor Socaciu, el însuşi un revoluţionar asupra căruia planează semne de întrebare.

Socaciu este „luptător remarcat pentru merite deosebite”, deşi nu prea ştie nimeni cu ce s-a remarcat mai exact în decembrie 1989. El spune că a fost pe străzi, a ocupat sediul Radioului public şi a contribuit la prăbuşirea regimului. Cu toate acestea, în 2008, în procesul de reverificare a dosarelor pentru preschimbarea certificatelor, cel al lui Victor Socaciu nu a trecut de Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor (CPRD), care a considerat că participarea cantautorului la Revoluţie este nesemnificativă. Comisia era condusă chiar de un coleg de partid, deputatul PSD Emilian Cutean, aşa că Socaciu nu poate acuza vreun joc politic.

CÂND ŞI-A DAT SOCACIU SEAMA CĂ E REVOLUŢIONAR

Câteva luni mai târziu, Victor Socaciu ajunge deputat PSD şi devine el însuşi membru al Comisiei Parlamentare a Revoluţionarilor. În acest context, în anul 2009, comisia reanalizează dosarul său şi decide, cu unanimitate de voturi, că Socaciu merită un certificat de revoluţionar cu tot cu beneficiile aferente. „Dosarul a fost analizat profund de colegii mei din comisie – eu nu am vrut să particip la şedinţa respectivă – şi ei au hotărât acordarea certificatului. Eu am avut o participare activă la Revoluţie, am ocupat clădirea Radioului şi bineînţeles că activitatea mea a fost considerată ca atare“, a încercat să ne explice Victor Socaciu.

Stenograma

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 6 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 4 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 9 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 7 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 6 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 4 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 7 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 7 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Vremea

București
acum

22°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°