Familiile victimelor naufragiului navei Costa Concordia au aruncat flori în mare în apropierea epavei pachebotului, duminică, pe insula Giglio, unde mai multe ceremonii încărcate de emoţie vor comemora, pe durata întregii zile, un an de la tragedia din 13 ianuarie 2012, relatează AFP, potrivit Mediafax.
"Sunt aici pentru a-i aduce un omagiu surorii mele. Este foarte dificil pentru noi. Ceva ce ne va urmări toată viaţa", mărturiseşte pentru AFP Madelein Soria, o peruană în vârstă de 25 de ani, a cărei soră, care era chelneriţă pe vapor, a murit în această tragedie.
În jurul orei 09.30 (10.30 ora României), un feribot a dus familiile victimelor la locul unde nava s-a lovit de o stâncă. Ele au putut să se reculeagă şi să arunce buchete de flori în mare.
La bord se aflau aproape tot atât de mulţi oficiali, în ţinută oficială sau gărzi din cadrul protecţiei civile şi pompieri în uniformă. Printre ei se numără şi Gregorio de Falco, şeful Căpităniei portului Livorno, considerat un erou după ce i-a ordonat căpitanului Costa Concordia, Francesco Schettino, să se "întoarcă la bordul" navei pe care a abandonat-o.
"Nu vreau să vorbesc despre rolul meu în naufragiu. Ceea ce vreau este să îmbrăţişez toate familiile victimelor şi pe toţi cei care au suferit", a declarat el.
Cu puţin timp înainte, o macara amplasată pe un remorcher a ridicat stânca pentru a repoziţiona pe locul său iniţial. Acesta a fost un gest simbolic, pentru "a pune lucrurile la locul lor, nu pentru a uita", ci pentru "că trebuie să mergem înainte", potrivit primarului Sergio Ortelli.
"Este foarte importantă o zi pentru aducere aminte", a declarat el.
Zeci de supravieţuitori cu călătorit, de asemenea, către insulă.
"Am venit pentru că vrem să ne exprimăm recunoştinţa, pentru că am supravieţuit", a declarat pentru AFP Ronald Dots, venit împreună cu soţia sa, V