Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jodie Foster, discurs controversat despre orientarea ei sexuală, la Globurile de Aur 2013

Publicat in Ora de Iasi, luni 14 ianuarie 2013 ·

Actriţa şi regizoarea Jodie Foster, celebră pentru discreţia cu care îşi înconjoară viaţa privată, a vorbit despre faptul că este gay în discursul de acceptare a trofeului pentru întreaga carieră de la cea de-a 70-a ediţie a galei Globul de Aur, care a avut loc duminică seară, la Los Angeles.

Jodie Foster a stârnit vâlvă, lacrimi, dar şi râsete cu discursul său emoţionant, punctat de umor.

De obicei discretă în ceea ce priveşte viaţa personală, actriţa în vârstă de 50 de ani a surprins audienţa când a vorbit despre faptul că este gay, despre cei doi fii ai săi, Charles, în vârstă de 14 ani, şi Kit, în vârstă de 12 ani, foarte rar văzuţi în public, dar şi despre mama sa, care suferă de demenţă.

“În timp ce mă aflu aici şi mă confesez, cred că simt o nevoie acută să spun ceva ce nu am fost cu adevărat vreodată capabilă să spun în public”, a spus zâmbind Jodie Foster, potrivit imaginilor difuzate de HBO România.

“Este o declaraţie care mă face puţin nervoasă – dar poate nu atât de nervoasă pe cât este purtătorul meu de cuvânt acum. O să spun public – tare şi mândră”, a declarat Foster, adăugând “Sunt celibatară”.

“Acesta nu va fi un mare discurs de dezvăluire a orientării mele sexuale, pentru că am făcut-o deja acum o mie de ani, în epoca de piatră – în acele zile foarte neobişnuite când o fată sensibilă mărturisea acest lucru prietenilor de încredere şi familiei şi colegilor şi apoi, treptat, mândră, tuturor celor care o cunoşteau… Dar acum, se pare, mi se spune că toate vedetele trebuie să facă publice detalii din viaţa privată şi să le marcheze printr-o conferiţă de presă, un parfum şi un reality show în prime time”, a mai spus actriţa.

Citeste mai mult pe RTV.NET

Actriţa şi regizoarea Jodie Foster, celebră pentru discreţia cu care îşi înconjoară viaţa privată, a vorbit despre faptul că este gay în discursul de acceptare a tro

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 4 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 7 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 2 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 6 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 10 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 5 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°