Observaţiile venite în 7 ianuarie din partea specialiştilor de la Bruxelles privind completarea documentaţiei legate de proiectul cu deşeurile vor fi trimise astăzi, 14 ianuarie, la Bruxelles.
Documentaţia pentru „Sistemului de management integrat al deşeurilor în judeţul Maramureş” la Bruxelles a fost transmis în luna decembrie a anului trecut.
„În cazul în care documentaţia este aprobată de Comisia de la Bruxelles se va încheia contractul de finanţare în baza Memorandumului de finanţare specific POS-ului de mediu, ulterior urmând procedurile de achiziţii în conformitate cu Planul de implementare al proiectului.
Valoarea totală a proiectului este de 62.672.940 euro care include TVA, din care 38.064.454 euro sunt fonduri nerambursabile din partea CE şi 24.68486 din bugetul local şi naţional. Contribuţia financiară a Consiliului Judeţean Maramureş este 17.540.629 euro, aprobată prin HCJ 198 din 14 decembrie 2012, din care 11.147.028 euro reprezintă TVA-ul care va fi recuperat”, a declarat Zamfir Ciceu, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş.
Proiectul legat de deşeuri va cuprinde implementarea unui sistem de colectare şi transport al deşeurilor pe toată raza judeţului, construirea a 2 staţii de transfer (Târgu Lăpuş şi Moisei), o staţie de sortare şi transfer (Sighetu Marmaţiei) şi 7 centre de colectare a deşeurilor voluminoase (Baia Mare, Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Sighetu Marmaţiei, Seini, Borşa şi Vişeu de Sus).
Tot în cadrul proiectului urmează a fi construit un Centru de Management Integrat al Deşeurilor incluzând rampa ecologică şi instalaţiile aferente, Staţie de Tratare Mecano-Biologică şi Staţie de Sortare a Deşeurilor reciclabile, în comuna Fărcaşa – localitatea Sârbi.
Proiectul presupune apoi achiziţionarea de echipamente pentru colectarea deşeurilor menajere şi achiziţionarea de unităţi de compostare a deşeurilor biodeg