Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incredibila poveste de viaţă a primului bărbat de culoare care a câştigat premiul Oscar la categoria "cel mai bun actor în rol principal"

Publicat in Antena 3, luni 14 ianuarie 2013 ·

În luna ianuarie a anului 1943,Sidney Poitier, pe atunci în vârstă de 15 ani, a plecat din Nassau către „pământul tuturor posibilităţilor”, Statele Unite, pentru a-şi face un rost în viaţă. Îşi dorea o viaţă mai bună pentru el şi pentru familia sa care trăia într-o sărăcie cruntă.

Deşi era numai un adolescent, Poitier a lucrat câteva luni în condiţii greu de imaginat şi a dormit pe unde apuca. În cele din urmă, a ajuns în Harlem. Pentru că nu-şi putea găsi o slujbă stabilă cu ajutorul căreia să se poată întreţină, Poitier a minţit în legătură cu vârsta sa şi s-a înrolat în Armata Americană. Avea numai 16 ani. Un an mai târziu, la vârsta de 17 ani, a fost lăsat la vatră.

Când banii câştigaţi în Armată s-au terminat, Poitier era gata să renunţe. Dorea să se întoarcă acasă, dar nu avea nici un ban. În disperare de cauză, adolescentul Poitier i-a scris o scrisoare preşedintelui Roosevelt.

Spre fericirea lui Poitier, acesta nu a primit niciodată un răspuns. La scurt timp după ce a redactat respectiva scrisoare, s-a alăturat Teatrului Negrilor Americani şi a impresionat lumea cu talentul său actoricesc.

La 18 ani după ce i-a scris preşedintelui Roosevelt , Sidney Poitier a devenit prima persoană de culoare care a câştigat un premiu Oscar la categoria „Cel mai bun actor în rol principal”, pentru rolul lui Homer Smith în filmul „Lilies în the field”.

Acesta este scrisoarea pe care i-a adresat-o preşedintelui Roosevelt:

"Domnule preşedinte Roosevelt,

Numele meu este Sidney Poitier şi trăiesc în Statele Unite, în New York. Sunt originar din Bahamas. Vreau să mă întorc în Bahamas , dar nu am banii necesari. Aş dori să-mi împrumutaţi 100 de dolari. O să trimit toată suma înapoi, odată ce voi ajunge în Bahamas. Mi-e dor de mama şi tatăl meu, mi-e dor de fraţii şi sur

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 48 minute
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 4 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 6 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Fostul preşedinte nigerian Muhammadu Buhari a murit la Londra

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul preşedinte al Nigeriei, Muhammadu Buhari, care a condus cea mai populată ţară din Africa între 2015 şi 2023 şi a fost primul preşedinte nigerian care a înlăturat un preşedinte în funcţie prin

Un băiat de 14 ani a murit înecat la Hârșova. Era cu prietenii la scăldat

Adevarul acum 6 ore
Un copil în vârstă de 14 ani s-a înecat duminică, în apele Dunării, la Hârșova, unde se afla cu mai mulți prieteni.

Vremea

București
acum

25°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

21°
lun.

18°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°