Secţia Germană a Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă miercuri, 16 ianuarie, ora 19:00, premiera spectacolului „Crăiasa Zăpezii/ Die Schneekönigin” în direcţia de scenă a lui Victor Ioan Frunză. Spectacolul este recomandat tinerilor peste 15 ani.
Din distribuţia noului spectacol fac parte actorii Johanna Adam, Ali Deac, Iulia-Maria Popa, Daniel Bucher, Anca Cipariu, Eva Ungvari, Natalie Sigg, Emöke Boldizsár şi Elena Sterca, iar muzica originală poartă semnătura compozitorului maghiar Tibor Cári. Costumele şi decorul au fost realizate de Adriana Grand.
Spectacolul are o durată de o oră şi cincisprezece minute şi este prezentat în limba germană, cu traducere în limba română.
Accesul publicului se face pe baza biletelor puse în vânzare la Agenţia Teatrală (bd. Nicolae Bălcescu nr. 17) şi online prin eventim.ro.
Preţul unui bilet este de 10 lei, respectiv 5 lei cu reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari.
***
Această saga în şapte tablouri de Victor Ioan Frunză după basmul omonim al scriitorului danez Hans Christian Andersen explorează legăturile dintre miturile scandinave şi contemporanitate, în care relaţia de prietenie a celor doi eroi principali evoluează, fiecare învăţând să fie deschişi şi să iubească.
Viitorul şi soarta persoanjelor din această poveste sunt modificate profund atât prin alegerile făcute în propriile lor minţi şi inimi, cât şi prin situaţiile aflate dincolo de puterea lor de control.
Spectacolul montat pe scena Teatrului Naţional din Sibiu urmăreşte aventurile tinerei Gerda (Iulia Maria Popa), care trebuie să îşi salveze prietenul Kay (Ali Deac) după ce acesta este răpit de Crăiasa Zăpezii (Johanna Adam) şi purtat într-o călătorie fantastică, cu scene puternice şi momente de tensiune susţinute cu proiecţii video şi cântece live ce ad