Rafa și-a reluat antrenamentele pe zgură la câteva zile după ce a anunțat că nu va putea fi prezent la Australian Open, dar, mai apoi, a intrat iar într-un soi de umbră comparabilă cu penuria de noutăți din vara trecută.
Mai apoi, Richard Krajicek, fostul campion la Wimbledon, a făcut și el o declarație interesantă, spunând că e foarte probabil ca Rafa să nu joace decât pe zgură în acest sezon. Dacă vă întrebați de unde până unde se pronunță Krajicek asupra problemelor lui Nadal, e bine de știut că olandezul vorbește din mai multe calități: e șeful turneului de la Rotterdam, oraș în care Rafa a fost relativ recent prezent la o acțiune promoțională chiar pentru fundația lui Richard. Apoi Krajicek mai e prieten apropiat cu Carlos Costa, agentul lui Rafa și, în fine, a fost susținut puternic de Nadal în cursa pentru președinția ATP, din care s-a retras. Ulterior, Nadal și-a dat demisia, și din acest motiv, din Consiliul Jucătorilor.
După toate aceste semne neconcludente, dar și deloc încurajatoare, apare, în sfârșit, o știre mai bună, în ce privește un comeback mai grăbit. Potrivit unor noi informații, camp-ul lui Rafa discută în continuare insistent cu oficialii turneului de la Vina del Mar, iar șansele sunt mai mult decât rezonabile ca fostul lider mondial să-și facă, până la urmă, redebutul acolo.
Citește continuarea articolului, cu alte detalii despre foarte posibila revenire a lui Nadal la turneul din Chile, dar și cu informații legate de spaniol și de calendarul acestuia. Pe treizecizero.ro.
Rafa și-a reluat antrenamentele pe zgură la câteva zile după ce a anunțat că nu va putea fi prezent la Australian Open, dar, mai apoi, a intrat iar într-un soi de umbră comparabilă cu penuria de noutăți din vara trecută.
Mai apoi, Richard Krajicek, fostul campion la Wimbledon, a făcut și el o declarație interesantă, spunând că e foarte prob