Euforia TV, canal deținut de grupul Intact, împlinește mâine, pe 15 ianuarie, șapte ani de emisie. Cu această ocazie, postul difuzează șapte filme speciale.
“În pielea altuia” , “Cum să ajungi o femeie de succes” , “Obsesia”, ”Kate și Leopold”, “Jocul așteptării”, „Plăcerea de a ucide” și „Înșeală-mă” sunt superproducțiile americane care vor fi difuzate mâine, începând cu ora 12, până după miezul nopții.
Euforia TV lansează, cu ocazia împlinirii celor șapte ani de existență, “Campania mândrismelor”.
Florin Nicoară, Channel Manager Euforia TV:
“Mândrismele sunt denumirea generică pentru motivele de mândrie feminină, acele atribute care definesc femeia Euforia, de la sensibilitate și veselie, de la capriciu la încredere, sau de la răzbunare la ambiție.
Fiecare săptămână, din noiembrie până în martie, precum și principalele programe difuzate în această perioadă stau sub semnul unui “mândrism”.
A rezultat astfel o campanie poziționată la confluența dintre brand, telespectator și conținut, un mod prin care stația aduce un tribut tuturor elementelor fascinante care compun universul feminin” .
Printre noutățile anului 2013 se numără: sezoane noi din Dr House, Suits, Dr Oz, seriale coreene noi, dar și producții locale de tip reality show.
Euforia TV, canal deținut de grupul Intact, împlinește mâine, pe 15 ianuarie, șapte ani de emisie. Cu această ocazie, postul difuzează șapte filme speciale.
“În pielea altuia” , “Cum să ajungi o femeie de succes” , “Obsesia”, ”Kate și Leopold”, “Jocul așteptării”, „Plăcerea de a ucide” și „Înșeală-mă” sunt superproducțiile americane care vor fi difuzate mâine, începând cu ora 12, până după miezul nopții.
Euforia TV lansează, cu ocazia împlinirii celor șapte ani de existență, “Campania mândrismelor”.
Florin Nicoară, Channel Manager Euforia TV:
“Mândrismele sunt de