Subiectul clasei pregătitoare pare să fi deschis cutia Pandorei în interiorul noului guvern. Decizia ministrului Educației, Remus Pricopie, de a păstra această clasă în spațiul școlii, a fost catalogată de șeful Executivului drept “o greșeală”.
O singură zi, atât au apucat să se bucure de stabilitate părinții celor 130.000 de copiii înscriși în clasa zero. După luni în șir în care au așteptat o soluție din partea șefilor de la Educației, aceștia au fost informați, ieri, că micuții lor vor învăța în școli, alături de colegii mai mari și doar în cazurile excepționale vor avea loc mutări în grădinițe.
“Clasa pregătitoare face parte din ciclul primar. Rămâne la şcoală din punct de vedere metodologic. Pot fi şi excepţii, aşa cum au fost şi anul trecut din punct de vedere al locului fizic unde se va desfăşoară. În 97% din cazuri clasa pregătitoare se desfăşoară în şcoli. Există cazuri speciale când nu au avut loc în şcoli şi ele funcţionează în continuare în grădiniţe”, a fost anunțul făcut de însuși ministrul.
Astăzi însă, premierul Victor Ponta a criticat public decizia ministrului Remus Pricopie, cerându-i acestuia să găsească pârghiile necesare pentru a trece clasa zero la grădiniță. Ponta a declarat totodată că urmează să aibă o discuție în acest sens cu ministrul Educației.
Au reînceput discuțiile
“L-am chemat astăzi (n.r.- luni) pe ministrul Educaţiei să-mi explice. Mie mi se pare o greşeală şi vreau să-mi explice exact ce se poate face din acest an, pentru că eu cred că ar trebui clasa pregătitoare să rămână la grădiniţă. Astăzi după-amiază o să am o discuţie cu ministrul Educaţiei, am vorbit doar la telefon şi să vedem din punct de vedere logistic cum putem să aplicăm acest lucru chiar din acest an”, a afirmat premierul Victor Ponta.
Premierul a avut obiecții și în privința bacalaureatului profesional, despre care Remus Pricopie a af