IAŞI. Aproximativ 40 de persoane disponibilizate de la CET au reluat protestele în faţa Prefecturii Iaşi.
Aceştia îşi revendică acelaşi drepturi salariale de 6000 de lei de persoană, sumă promisă de către premierul Victor Ponta.
„Bani sunt în cont, dar cică ANRS-UL a făcut contestaţie şi a rămas acum în pronunţare. Ne-au dus cu acel proces până pe 19 martie Mă întreb, ANRS-ul, care sunt rezervele de stat, cui aparţin? Deci guvernul nu ştie de acest lucru? Nu ar fi putut pune o vorb[ bună şi pentru proştii ăştia?”, sunt unele din întrebările protestarilor, care au ajuns în această dimineaţă, sub forma unui memoriu, pe masa subprefectului Bogdan Abălaşi.
„Subprefectul a spus că se interesează să ne obţină banii. Noi nu mai credem. Am crezut până acum un an că conducătorii oraşului sunt oameni cinstiţi~, a spus unul dintre protestarii care au înaintat meoriul.
Foştii angajaţi de la CET vor protesta în fiecare luni şi joi, între orele 10.00-13.00, în afara zilei de 24 ianuarie, atunci când se vor afla în Piaţa Unirii.
„Atunci e sărbătoare naţională şi nu vrem să o stricăm. Asta nu înseamnă că nu vom merge să-l vedem pe domnul prim ministru care ne-a promis că ne rezolvă problema. O să protestăm până ni se vor da banii”, au spus protestatarii.
IAŞI. Aproximativ 40 de persoane disponibilizate de la CET au reluat protestele în faţa Prefecturii Iaşi.
Aceştia îşi revendică acelaşi drepturi salariale de 6000 de lei de persoană, sumă promisă de către premierul Victor Ponta.
„Bani sunt în cont, dar cică ANRS-UL a făcut contestaţie şi a rămas acum în pronunţare. Ne-au dus cu acel proces până pe 19 martie Mă întreb, ANRS-ul, care sunt rezervele de stat, cui aparţin? Deci guvernul nu ştie de acest lucru? Nu ar fi putut pune o vorb[ bună şi pentru proştii ăştia?”, sunt unele din întrebările protestarilor, care au ajuns în această di