„Reforma” din sănătate este un eşec. Institutul de Politici Publice desfiinţează măsura lui Nicolăescu potrivit căreia spitalele private nu vor mai fi finanţate din banii Casei. Decizia calcă în picioare un principiu fundamental potrivit căruia un sistem eficient de sănătate respectă înainte de orice drepturile pacienţilor-contribuabili. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Un sistem public de sănătate neperformant nu ar trebui menţinut în viaţă pe spinarea contribuţiilor individuale ale asiguraţilor, se arată într-un comunicat al Institutului de Politici Publice. Principala preocupare aministrului Nicolăescu ar trebui să fie respectarea înainte de orice a drepturilor pacienţilor-contribuabili.
În căutarea unor soluţii pentru a suplimenta veniturile insuficiente ale spitalelor de stat ministrul Sănătăţii nu trebuie să uite că nu există bani publici în sănătate, toți banii sunt ai contribuabililor. „Sistemul de sănătate publică din România suferă acut de lipsă de eficiență, irosirea resurselor, corupție, lipsa unor minime standarde de curățenie și minim confort dar acestor probleme trebuie să le găsească chiar Ministrul și echipa sa rezolvarea (din moment ce și-au asumat această sarcină prin reluarea portofoliului) dar nu prin forțarea noastră, a contribuabililor, să ne tratăm obligatoriu în unități de stat, în cuantumul contribuțiilor plătite conștiincios, lună de lună”, se arată într-un comunicat transmis presei.
„Apreciem intenţia Ministerului Sănătăţii de a sista decontarea din bugetul Casei a intervenţiilor medicale făcute în unităţile spitaliceşti private drept un semnal public extrem de de prost, întrucât nu face altceva decât să îngrădească dreptul pacientului de a-şi alege furnizorul de servicii pe banii săi, Statul decizând în numele acestuia ce prestație medicală trebuie să acceseze”.
Acelaşi document arată că: „Românii trebuie să