Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce spune Boc după ce a decis să păstreze taxele la nivelul de anul trecut VIDEO

Publicat in Ziua de Cluj, luni 14 ianuarie 2013 ·

După o săptămână se incertitudini , telenivela texelor şi impozitelor a luat sfârşit la Cluj. Anul acesta la Cluj vom plăti taxe la acelaşi nivel ca şi anul trecut. Asta după ce iniţial Consiliul a aprobat majorarea lor cu 16%, aşa cum prevede ordonanţa de urgenţă emisă de guvern, iar apoi a decis, prin excepţie, ca în acest an impozitele să rămână la acelaşi nivel ca în 2012. Suspendată timp de o săptămână, încasarea dărilor va reîncepe de mâine dimineaţă.

Cele două hotărâri au fost adoptate cu unanimitate de voturi. Ele prevăd, pe de o parte, majorarea taxelor şi impozitelor locale cu 16%. Măsura va fi aplicată însă numai de anul viitor: pentru 2013 consilierii au hotărât să menţină acelaşi nivel al taxelor şi impozitelor locale ca şi în 2012.

"De astăzi clujenii se pot prezenta la ghişee pentru a-şi achita taxele şi impozitele locale la acelaşi nivel ca şi în 2012", spune primarul Emil Boc. "Avem hotărâre de consiliu local aprobată în unanimitate şi păstrăm pentru 2013 acelaşi nivel al impozitelor şi taxelor locale. Păcat că a fost nevoie de atât scandal ca să putem ajunge la o decizie firească".

"Din punctul de vedere al grupului USL este o abordare potrivită, deoarece bugetul local al municipiului Cluj are permisivitate pentru a păstra impozitele şi taxele locale la nivelul impozitelor colectate în anul 2012", adaugă consilierul local USL Claudia Anastase.

Primarul Emil Boc spune că nu se teme de ameninţările premierului Victor Ponta, care a declarat că primăriile care nu majorează taxele şi impozite locale nu vor primi aceşti bani de la bugetul de stat. "Premierul nu-i vătaful bugetului naţional, el trebuie să respecte legile în vigoare. Banii se alocă potrivit prevederilor legale, iar Clujul este un contributor major al bugetului naţional şi trebuie să dea înapoi exact ceea ce prevede legea", adaugă Boc.

După ce a fost suspendată

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nou atac asupra unei nave în Marea Roşie / Patru membri ai echipajului au fost ucişi, doi fiind răniţi

News.ro acum 33 minute
Un atac cu dronă şi cu o ambarcaţiune rapidă în largul Yemenului a ucis patru marinari de pe un vrachier sub pavilion liberian, operat de Grecia, a declarat marţi un oficial la curent cu această chestiune, acesta fiind al doilea incident într-o sing

Polonia activează avioanele, după ce Rusia a lansat atacuri asupra Ucrainei

News.ro acum 2 ore
Avioane poloneze şi aliate au fost activate, miercuri dimineaţă, pentru a asigura siguranţa spaţiului aerian polonez, după ce Rusia a lansat atacuri aeriene vizând vestul Ucrainei, în apropiere de graniţa cu Polonia, a anunţat Comandamentul operaţio

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 10 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 10 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 9 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cupa Mondială a Cluburilor: Chelsea este prima finalistă, după 2-0 cu Fluminense

News.ro acum 7 ore
Echipa engleză Chelsea Londra s-a calificat marţi seara în finala Cupei Mondiale a Cluburilor după ce a dispus, în semifinale, de echipa braziliană Fluminense, scor 2-0. La New York, pe MetLife Stadium, londonezii şi-au arătat intenţiile încă din st

Peste 18.000 de persoane sunt izolate din cauza unui incendiu de vegetaţie care face ravagii în Catalonia

News.ro acum 8 ore
Autorităţile spaniole au ordonat marţi ca peste 18.000 de locuitori din provincia Tarragona din nord-est să rămână în case şi câteva zeci au fost evacuaţi, în timp ce un incendiu de vegetaţie a scăpat de sub control, mistuind aproape 3.000 de hectar

Vremea

București
acum

22°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°