Peste 100 de angajate ale Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj urmează a fi chestionate de către o echipă din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor dacă au fost victime ale hărţuirilor sexuale sau ale discriminării pe criterii sexuale. Controalele vor fi făcute de reprezentanţii IGPR după ce, la Olt, o angajată a MAI şi-a înjunghiat un coleg susţinând că nu a mai vrut să fie violată de acesta a doua oară. Astfel, toate cadrele de sex feminin vor fi întrebate dacă, în cariera lor, au fost supuse unor rele tratamente. Verificările sunt efectuate de o echipă de doi specialişti, formată dintr-un sociolog şi un psiholog, care le va consilia pe angajatele care au trecut printr-o abuz fizic, sexual sau psihic.
George Neagoe, ofiţer de presă în cadrul IPJ Gorj, a confirmat prezenţa echipei de specialişti din cadrul M.A.I, la Târgu-Jiu, însă a precizat că nu poate oferi mai multe detalii despre acest control, rezultatele urmând să fie făcute publice de Biroul de Presă al IGPR.
Peste 100 de angajate ale Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj urmează a fi chestionate de către o echipă din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor dacă au fost victime ale hărţuirilor sexuale sau ale discriminării pe criterii sexuale. Controalele vor fi făcute de reprezentanţii IGPR după ce, la Olt, o angajată a MAI şi-a înjunghiat un coleg susţinând că nu a mai vrut să fie violată de acesta a doua oară. Astfel, toate cadrele de sex feminin vor fi întrebate dacă, în cariera lor, au fost supuse unor rele tratamente. Verificările sunt efectuate de o echipă de doi specialişti, formată dintr-un sociolog şi un psiholog, care le va consilia pe angajatele care au trecut printr-o abuz fizic, sexual sau psihic.
George Neagoe, ofiţer de presă în cadrul IPJ Gorj, a confirmat prezenţa echipei de specialişti din cadrul M.A.I, la Târgu-Jiu, însă a precizat că nu poat