Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călătorii printre plante şi rime la Cărtureşti - program de lectură interactivă pentru copii de 4-10 ani

Publicat in Romania Libera, luni 14 ianuarie 2013 ·

În lunile geroase care au mai rămas, în zilele de vineri, la ora 18.00, Asociaţia De dragul artei împreună cu Cărtureşti invită copii de 4-10 ani, la căldurică şi la joacă, adică la un program inedit de lectură interactivă şi joc: Călătorii printre plante şi rime. În mansarda librăriei Cărtureşti-Verona copiii se vor juca şi vor descoperi două cărţi atractive ale editurii Cartea Copiilor: Călătorie printre ierburi şi lumină şi Poezii din copilărie.

Înscrieri:

• Programările sunt absolut necesare şi se fac numai în săptămâna programului (începând cu ziua de luni, ora 10.00) la emailul: dragos@dedragulartei.ro (confirmarea înscrierii se va face printr-un email al organizatorilor şi este necesară precizarea datei, numele şi vârsta copilului).

Taxă de participare:

o 30 lei/copil (părintele are acces gratuit)

o 50 lei/2 fraţi (părintele are acces gratuit)

o 70 lei/3 fraţi (părintele are acces gratuit)

Primul atelier, cel despre plante, va fi susţinut de autoarea cărţii, Iulia Iordan, educator muzeal, mămică şi bun partener de joacă creativă. Iulia pregăteşte jocuri despre ierburi, busuioc, cicoare şi alte plante obişnuite dar utile. Aduce cu ea miresme şi culori, caută împreună cu copiii nume de flori-fete, flori-culori, flori-veşminte şi desenează cu cei mici plante -ghicitori. Apoi le strecoară culoare în tulpină, pe frunze şi pe flori. Vă propunem aşadar în miez de iarnă, un program despre mirosuri de câmp şi culori de vară.

Dacă cei mici nu s-au jucat de-a poezia sau n-au învârtit rimele pe degete, sunt aşteptaţi să ţină în mâini o carte plină de vise colorate: Poezii din copilărie, pe numele ei. Cei mai mici dintre cititori vor căuta anotimpurile printre versuri şi culori, cei mai mijlocii vor pune în scenă momente din carte, iar cei mai măricei vor deveni ei înşişi nişte mici autori. La atelier se va trage cu ochiul spre

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu a suferit o intervenție chirurgicală sub anestezie generală. Ultimele date despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum 3 ore
Ion Iliescu a beneficiat luni dimineață de o procedură endobronșică ce are ca scop menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare, anunță Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” într-un buletin medical. Operația s-a desfășu

Vasile Blaga, despre o variantă de guvernare pe care insistă PSD: „Trebuie să fii fraier s-o faci a doua oară”

HotNews acum o ora
Varianta unei rocade a premierilor, pe modelul Ciucă-Ciolacu, așa cum propune PSD, nu ar trebui luată în calcul, consideră senatorul PNL Vasile Blaga. El spune că președintele Nicușor Dan trebuie să își asume desemnarea unui premier, în contextul în

Ploi, caniculă și diferențe bruște de temperatură. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

HotNews acum 56 minute
Vremea va fi oscilantă în următoarele două săptămâni, cu episoade de caniculă urmate de o răcire a vremii care va aduce ploi în mare parte din țară, potrivit prognozei emise de meteorologi pentru intervalujl 16-29 iunie. Vremea în Banat Până în data

CFR Călători spune că nu își va opri activitatea și nici nu intră în faliment, însă cere compensație mai mare de la stat. Care este pericolul

HotNews acum 34 minute
CFR Călători neagă informațiile apărute în spațiul public cum că ar fi în pericol de faliment sau de a opri activitatea. Compania feroviară de stat reclamă însă nivelul compensației primite de la stat și diminuarea veniturilor prognozate pentru anul

Ministrul Bogdan Ivan, în vizită inopinată pe şantierul de la Praid / A cerut transparentizarea totală a graficului zilnic de lucrări

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a efectuat, luni dimineaţa, o vizită pe şantierul lucrărilor care se desfăşoară la Praid şi a declarat că a cerut transparentizarea graficului zilnic de lucrări şi c

Mircea Rednic se întoarce pe banca tehnică a lui Standard Liège

Mediafax acum 45 minute
În vârstă de 63 de ani, Rednic revine astfel la clubul belgian unde a evoluat ca jucător între 1991 și 1996 și echipă pe care a mai antrenat-o în trecut, inclusiv în sezonul 2012-2013, când a reușit o calificare în cupele europene. Fost internaționa

Unchiul marinarului de pe fregata ”Regele Ferdinand” dispărut în Marea Mediterană: A fost hăituit, insultat, ameninţat cu moartea / Nu avea cum să se sinucidă, cred că a fost ucis

News.ro acum o ora
Unchiul marinarului de pe fregata ”Regele Ferdinand” dispărut în Marea Mediterană la începutul lunii iunie, Mihai Nicolae, a declarat că bărbatul a fost hăituit, insultat, umilit şi ameninţat cu moartea şi a susţinut că acesta nu avea cum să se sinu

Nicuşor Dan a promulgat patru legi privind fondurile europene şi transportul rutier de mărfuri

BusinessMagazin acum 30 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a semnat luni patru decrete de promulgare a unor legi care vizează gestionarea fondurilor europene pentru agricultură şi modernizarea sistemului de monitorizare a transporturilor rutiere de bunuri.

TAROM prelungeşte suspendarea temporară a zborurilor către Tel Aviv, Amman și Beirut

Gandul acum o ora
TAROM a anunţat că prelungeşte suspendarea temporară a zborurilor către Tel Aviv, Amman și Beirut, în contextul situației tensionate din zonă. Compania prelungeşte suspendarea zborurilor comerciale către Tel Aviv până pe 23 iunie, inclusiv, cu tot c

Zeci de mii de turişti străini sunt blocaţi în Israel

News.ro acum o ora
Ministerul israelian al Turismului estimează că aproximativ 40.000 de turişti sunt blocaţi în ţară după ce spaţiul aerian a fost închis până la noi ordine, pe fondul atacurilor cu rachete din partea Iranului, relatează The Times of Israel. Ministeru

Vremea

București
acum

29°
lun.

16°/30°
mar.

19°/30°
mie.

19°/29°
joi

20°/31°
Iasi
acum

27°
lun.

15°/30°
mar.

16°/25°
mie.

14°/25°
joi

16°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

19°/26°
mie.

19°/24°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

12°/29°
mar.

15°/26°
mie.

14°/25°
joi

15°/27°
Timisoara
acum

30°
lun.

14°/32°
mar.

14°/29°
mie.

16°/30°
joi

18°/33°