Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încep evaluările la DSP, iar angajaţii se tem de răzbunarea directoarei Gabriela Ţârle

Publicat in Glasul Aradului, luni 14 ianuarie 2013 ·

Angajaţii Direcţiei de Sănătate Publică Arad sunt tot mai neliniştiţi din cauza întârzierii raportului Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii. Controlul a fost efectuat la sediul DSP Arad în perioada 21-27 noiembrie 2012, iar angajaţii sperau cu această ocazie ca ministerul să o demită pe directoarea Gabriela Ţârle. Neliniştea angajaţilor este cu atât mai mare cu cât în această perioadă încep evaluările şi se tem de o eventuală răzbunare a directoarei. „Comportamentul doamnei Ţârle în raport cu angajaţii nu s-a schimbat cu nimic. Este la fel de tiranic şi abuziv ca şi înainte de efectuarea controlului ministerului. Suntem siguri că concluziile acelui raport nu îi este deloc favorabil, însă nu înţelegem de ce întârzie atât de mult. Pe de altă parte, evaluările anuale încep în această săptămână, iar mai mulţi angajaţi au intrat în concedii de teama răzbunărilor. Se tem că multe din calificative vor fi de «nesatisfăcător»“, susţin angajaţii DSP.

De cealaltă parte, dr. Gabriela Ţârle susţine că angajaţii săi nu au nici un motiv de teamă şi că vor primi calificative în funcţie de munca pe care au depus-o. „Fiecare va primi calificativ după cât şi cum a lucrat. Noi nu ne mai putem face evaluarea pentru că ei sunt speriaţi? Aceasta este perioada legală în care trebuie să se desfăşoare evaluările şi aşa s-a făcut în ultimii ani, chiar şi atunci când nu am fost eu directoare. Mai mult decât atât, angajaţii trebuie să ştie că legea îmi permite să efectuez evaluare ori de câte ori consider necesar acest lucru. Cu toate acestea, nu am făcut nici o evaluare până acum. Angajaţii trebuie să îşi justifice activitatea pe care au depus-o până acum, nefiind vorba despre nici un fel de răzbunare. Din contră, există cinci dosare care sunt propuse pentru promovare. În cadrul evaluărilor se va respecta totul conform legii“, ne-a declarat dr. Ţârle, directoarea Direcţiei d

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum o ora
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 2 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 53 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 5 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 51 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum o ora
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 4 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°