Autoritățile locale din municipiul Târgu-Jiu vor să afle câți cetățeni și-au asigurat locuințele, pentru că din vara acestui an, cei care nu și-au încheiat o poliță de asigurare, ar putea fi amendați.
Spre deosebire de anul trecut, Direcția de Taxe și Impozite Locale Târgu-Jiu va avea prevăzut, în 2013, în buget o sumă pentru trimiterea de somaţii. Este vorba de 200.000 de lei. Banii vor fi folosiţi numai în momentul în care la nivel naţional va apărea o clarificare în ceea ce priveşte situaţia asigurărilor obligatorii pentru locuinţe: „În anii trecuţi nu am avut o asemenea sumă, dar acum vrem să o prindem în buget. Suma va fi undeva la 200.000 de lei. Nouă nu ne este greu să trimitem somaţii, dar trebuie să ştim sigur cui. Unii au poliţie de asigurare facultative, alţii obligatorii. Trebuie să fie lămurită această situaţie, înainte de a începe trimiterea de somaţii la proprietari. În baza de date de la nivel naţional nu sunt incluse decât vreo câteva zeci de locuinţe asigurate cu poliţă obligatorie. Noi avem în Târgu Jiu 42.000 de locuinţe pentru care trebuie să existe asigurare. În momentul acesta nu ştim care au şi care nu au asigurare şi ce tip de asigurare. Banii pentru somaţii vor exista ca să putem să îndeplinim procedura. Cel mai bine era ca sumele pentru asigurarea locuinţelor să fie încasate tot de bugetele locale şi atunci lucrurile erau clare”, a precizat Mariana Budulan, şefa Direcţiei Publice de Venituri din cadrul Primăriei Târgu Jiu.
Prea puțini români și-au asigurat locuințele
Asigurarea obligatorie a locuinţelor este obligatorie în România doar pe hârtie. Din cele 8,3 milioane de locuinţe din ţara noastră, doar 280 de mii au o poliţă obligatorie cumpărată de către proprietari, deşi poliţele costă doar 10 sau 20 de european, în funcţie de tipul construcţiei. Dacă noua legislaţie intră în vigoare, experţii se aşteaptă la o mu