Fapte de arme înscrise în arhivele militare
Povestea pe care o veţi citi în continuare este legată de eforturile cu totul deosebite ale soldaţilor noştri, din ultimele zile ale lunii iunie şi din primele zile ale lui iulie 1940, de-a opri tăvălugul sovietic în zona de graniţă din dreptul actualului judeţ Suceava. Jurnalele de luptă ale Diviziilor 7 şi 25 Infanterie descriu atât intenţiile sovieticilor de a ocupa mai mult teritoriu decât ne luaseră deja, după răpirea Basarabiei şi Bucovinei de Nord, cât şi curajul ieşit din comun al unor ofiţeri şi ostaşi români care au încercat şi, din fericire, au reuşit să stopeze drumul ruşilor către locul sfânt al naţiei române - mormântul lui Ştefan cel Mare. Pentru posibilitatea de a vă face cunoscute aceste informaţii trebuie remarcată totala cooperare de care am beneficiat din partea Serviciului Istoric al Armatei Române.
Politica sovieticilor - pe ce puneau mâna, nu mai dădeau înapoi
Ce fel de vecin avea România la Est se poate vedea dintr-o declaraţie a unui oficial sovietic, din anii '30, când Bucureştiul şi Moscova negociau asupra unei convenţii care să definească agresiunea şi agresorul. Atunci, în cadrul întâlnirilor de la Riga, negociatorul sovietic Boris Stomaniakov se adresează omologului român, Mihail Sturdza - "niciodată URSS nu va semna cu România un tratat care să conţină cuvintele integritate, inviolabilitate, suveranitate". Este un moment dureros pe care l-am aflat acum de la profesorul Mihai Retegan, de la Factultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. "De la 23 august 1939 până în iunie 1941 Moscova a făcut politica faptului împlinit - pe ce putea pune mâna nu mai dădea înapoi". Specialistul ne dă un alt exemplu despre intenţiile sovieticilor faţă de România, după ce ne luaseră Basarabia şi Bucovina de Nord. Serviciile secrete britanice raportau, în vara lui 1940, că o
