Proaspătul ministru Relu Fenechiu observă ceea ce noi am observat de mai bine de un deceniu: că Taromul ăsta zburător mai mult încurcă lumea prin văzduh, decât o descurcă.

Metehnele obişnuite, ale oricărei companii ţinute în cârcă de gârbovitul stat, s-au aşezat confortabil pe tron. Rutele internaţionale mai importante au fost pierdute, iar pe liniile interne, unde compania are o certă supremaţie, dictată doar de lipsa de concurenţă, tarifele sunt de-o nesimţire intolerabilă.

Un exemplu, că tot ne aflăm în Moldova: de la Suceava până la Bucureşti se circulă cu tarife mai mari de 100 de euro ! Noroc cu deputaţii şi senatorii, clientelă din oficiu, care sunt decontaţi tot din buzunările nefericitului stat. Asta ca să ne învârtim perfect în jurul cozii, sportul nostru naţional.

Am aflat cu toţii din experienţa proprie că, achitând doar un sutar de euroi, companiile low-cost – care tot cu Boeinguri moderne zboară, ba unele îţi mai oferă şi o cafea şi-un sendviş în aer - te reped din capitala României sau de la Bacău până în cea a Belgiei sau a Austriei, şi te aduc şi înapoi.

Mi-a fost dat să văd la Viena, cu ochii mei, biroul companiei Tarom. Amplasat în centrul oraşului, la doar câţiva metri de celebra Operă, cu nişte vitrine oribile, unde strălucesc imaginile unor aeronave antice, în care doar împins din spate urci. Dacă banul vine oricum, de ce să te străduieşti să amenajezi nişte vitrine atrăgătoare ?

În aceste vremuri, când din strângerea şurubului s-a făcut o politică de stat, ce nevoie are compania Tarom de un birou în Viena, ceea ce presupune cheltuieli cu chiria, cu salariul angajaţilor şi cu celelalte adiacente ? Cine îşi mai cumpără azi bilet de zbor mergând direct la sediul companiei, când rezervările se fac pe net sau, în cel mai rău caz, prin intermedierea agenţiilor de turism ?

Cine ştie pilele cui sunt angajate la biroul