Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria pierde bani europeni dacă nu face angajări

Publicat in Pandurul, marți 15 ianuarie 2013 ·

Primăria Alimpeşti se află la un pas de a intra în colaps financiar din cauză că Guvernul întârzie deblocarea posturilor. Autorităţile locale au termen ca până pe data de 22 ianuarie să angajeze 3 persoane, în caz contrar vor trebui să plătească Uniunii Europene peste 4 miliarde de lei vechi plus penalităţi, asta după ce s-a amenajat un Centru de informare turistică din fonduri europene. Situaţia Primăriei de la Alimpeşti nu este unică la nivelul judeţului.

Primăria Alimpeşti face apeluri disperate la Instituţia Prefectului în vederea obţinerii de la Guvern deblocarea urgentă a trei posturi. Până pe data de 22 ianuarie trebuie să fie încadraţi doi ghizi turistici şi un agent de pază la Centru de informare turistică amenajat din fonduri europene prin Programul FEADR, Măsura 313.

Cele trei locuri de muncă reprezintă unul dintre obiective proiectului, iar neîndeplinirea lui obligă autorităţile locale să restituie avansul acordat de APDRP cu penalităţile aferente. „Primăria Alimpeşti se află într-o situaţie foarte delicată pentru că posturile sunt prevăzute în cadrul proiectului şi asta ar duce la neîndeplinirea obiectivelor. Facem tot ce ne stă în putinţă pentru a se debloca cele trei posturi. Am făcut solicitare scrisă la ANFP şi la MAI în vederea rezolvării acestei probleme. În anul 2012 am deblocat aproximativ 50 de posturi la primăriile din judeţ, însă Primăria Alimpeşti nu a fost pe listă”, a declarat Sorin Arjoca, subprefectul judeţului Gorj.

La rândul său, Elena Mosor spune că dacă nu vor fi deblocate urgent posturile, Primăria Alimpeşti va intra în faliment. „Fără cele trei posturi încadrate nu putem depune ultima cerere de plată care are ca termen limită data de 22 ianuarie 2013. Ca atare, vom fi obligaţi să restituim avansul acordat de APDRP cu penalităţile de rigoare din bugetul local ceea ce ne-ar aduce în faza de faliment. Uniunea Eur

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Multe evenimente în Braşov, azi, în Ziua Culturii Naţionale

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Ziua de azi, 15 ianuarie, când este Ziua Culturii Naţionale, va fi plină de evenimente în judeţul Braşov. Pentru a marca această zi s-au pregătit atât instituţiile de cultură din subordinea Primăriei Braşov, cât şi cele din subordinea Consiliului Ju

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 4 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 6 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 11 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 11 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 5 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 8 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 11 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 ianuarie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-7°
mie.

-7°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-9°
mie.

-9°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-6°
mie.

-6°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°