31 mai 2012, 1 decembrie 2012, 15 februarie 2013 – acestea sunt date de referinţă pentru botoşănenii care aşteaptă să poată folosi parcarea subterană din zona Pieţei Centrale. Pe 31 mai 2012, după ultima şedinţă ordinară a fostului Consiliu Municipal, a fost organizată şi o recepţie a parcării subterane. Oficialii, în frunte cu fostul primar Cătălin Flutur, au vizionat investiţia. Aceasta este parte integrantă a proiectului care a vizat şi reabilitarea pietonalelor şi a iluminatului arhitectural, derulat în baza unei finanţări europene de 31,9 milioane euro. Parcarea include 168 de locuri, din care 91 subterane. Atunci s-a anunţat că a fost un contract pe 33 de luni, a fost redus la un an, iar parcarea a fost realizată în nouă luni.
Viorel Iliuţă, viceprimarul municipiului, a anunţat vinerea trecută că parcarea va deveni funcţională pe 15 februarie. Potrivit edilului, constructorul a achiziţionat şi panoul prin intermediul căruia va putea fi aflat numnărul locurilor libere. Timp de 5 ani parcarea va fi gratuită, condiţie impusă de reprezentanţii Comisiei Europene. Cel mai probabil, parcarea va fi administrată de Urban Serv.
31 mai 2012, 1 decembrie 2012, 15 februarie 2013 – acestea sunt date de referinţă pentru botoşănenii care aşteaptă să poată folosi parcarea subterană din zona Pieţei Centrale. Pe 31 mai 2012, după ultima şedinţă ordinară a fostului Consiliu Municipal, a fost organizată şi o recepţie a parcării subterane. Oficialii, în frunte cu fostul primar Cătălin Flutur, au vizionat investiţia. Aceasta este parte integrantă a proiectului care a vizat şi reabilitarea pietonalelor şi a iluminatului arhitectural, derulat în baza unei finanţări europene de 31,9 milioane euro. Parcarea include 168 de locuri, din care 91 subterane. Atunci s-a anunţat că a fost un contract pe 33 de luni, a fost redus la un an, iar parcarea a fost realizată în nouă