Cele două vedete au avut un mariaj discret timp de 7 ani, iar în momentul în care şi-au anunţat divorţul, pe Facebook, speculaţiile nu au încetat să apară.
Astfel, "Psihologul vedetelor" apreciază că Andreea Marin e cea care a decis să pună punct mariajului cu Ştefan Bănică jr din cauza infidelităţii acestuia, informează Ring.
"Motivul peste care Andreea Marin nu poate trece e infidelitatea pe care fie a bănuit-o, fie şi-a confirmat-o în decursul timpului vizavi de Ştefan Bănică jr. Croindu-şi imaginea unei familii-model, aşteptarea i-a fost înşelată în timp.
Fiind o vedetă, Bănică jr a avut probabil relaţii extraconjugale", a declarat Ilie Marinescu.
Specialistul consideră că plecarea în vacanţă a Andreei Marin şi a lui Ştefan Bănică jr alături de fiica lor, Ana Violeta, "e doar un joc de imagine".
"Această manieră e pentru o imagine pozitivă în faţa mass-mediei. Faptul că au plecat împreună nu e o certitudine că se vor întoarce împăcaţi.
Vor să demonstreze că sunt echilibraţi emoţional şi că au un comportament corespunzător unei societăţi normale, în care oamenii se despart civilizat.
Persoanele publice au, în general, o problemă în menţinerea stabilităţii familiale, pentru că au mereu senzaţia că pot înlocui persoana de lângă ei cu o alta care le apare în vizor la un moment dat", susţine specialistul.
Voi ce părere aveţi?
Ana Tepsanu Citeste despre: andreea marin , stefan banica , divort , casnicie , mariaj , psiholog vezi comentariile