A fost pompier, însă criza l-a obligat să se reprofileze, alegând calea taximetriei. Florin Traian Panea, taximetristul de 46 ani, care a fost omorât cu trei lovituri de cuţit, a fost înmormântat, chiar de ziua fiicei sale. A fost pompier, însă criza l-a obligat să se reprofileze, alegând calea taximetriei. Florin Traian Panea, taximetristul de 46 ani, care a fost omorât cu trei lovituri de cuţit, a fost înmormântat, chiar de ziua fiicei sale.
Florin Traian Panea, taximetristul din Timişoara care a fost ucis cu trei lovituri de cuţit, ascunde o poveste impresionantă. Căsătorit pentru a doua oară, tată a doi copii, taximetristul îşi întreţinea de unul singur familia, soţia sa fiind casnică. Şi fratele bărbatului ucis lucrează în tot în taximetrie. Omul a fost înmormântat din banii strânşi de colegi, întrucât familia are probleme financiare. Astăzi, acesta a fost condus pe ultimul drum de către familie, prieteni şi sute de taximetrişti care au venit să îl „claxoneze", pentru ultima dată. Şoferii au venit în coloană, cu lumânări şi fotografia colegului lor. Taximetriştii au vrut să semnaleze că incidentul de vineri i-a făcut să se teamă pentru viaţa lor, mai ales în contextul în care poliţiştii nu au reuşit să prindă criminalul. Victima a fost înmormântată de ziua fiicei sale în vârstă de 17 ani.