Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal cu pistol, în buricul târgului

Publicat in Crai Nou, marți 15 ianuarie 2013 ·

Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată sâmbătă, la ora 4.12, despre faptul că, în incinta unui club din localitate, a avut loc un scandal.

În urma verificărilor efectuate, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava, s-a stabilit că, în dimineaţa de 12.01.2013, în jurul orei 4, intre doi clienţi ai localului, identificaţi ulterior ca fiind Paul I., de 25 de ani, şi Daniel A., de 40 de ani, ambii din localitate, pe fondul consumului de alcool, a izbucnit un conflict spontan, motivat de faptul că primul s-ar fi comportat necorespunzător faţă de una din fetele din grupul celui din urmă.

După un schimb de replici, Daniel A. a scos un pistol, pe care îl avea asupra sa, şi l-a ameninţat pe Paul I.

Paul a ripostat, lovindu-l pe Daniel, aspect care a fost sesizat de agentul de pază al localului, care a încercat să intervină, pentru a aplana conflictul.

În timpul imobilizării lui Daniel, care avea pistolul în mână, acesta a tras mai multe focuri de armă, rănindu-i pe Paul şi pe Maria D., de 23 de ani, din localitate, tânăra faţă de care Paul s-ar fi comportat necorespunzător.

Cele două victime au fost transportate la Spitalul Judeţean Suceava, fără a rămâne internate.

Victimele urmează a fi prezentate serviciului de medicină legală pentru a fi expertizate.

Întrucât la vederea organelor de poliţie Daniel a devenit recalcitrant şi agresiv verbal, a fost imobilizat, încătuşat şi condus la sediul Poliţiei municipiului Suceava, unde a acuzat o stare de rău, solicitând prezenţa ambulanţei. A fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava.

Cu ocazia cercetării la faţa locului, informează IPJ, a fost ridicat şi pistolul (armă neletală) cu care s-a executat foc, deţinut legal de către Daniel A.

În cauză s-a întocmit dosar penal faţă de acesta sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „ultraj contra bunelor moravuri şi tulbu

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 98% prezenţă la a doua probă a Bacalaureatului

Mediafax acum 2 ore
La proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie, a doua în programul Bacalaureatului, prezenţa a fost, marţi, de 97,7%. Examenul continuă joi, după ce miercuri va fi o zi de pauză.

Suceava - Cod roşu emis de meteorologi, valabil pentru mai multe localităţi. Se anunţă vijelie, ploi torenţiale şi grindină

News.ro acum 4 ore
Douăsprezece localităţi din judeţul Suceava, inclusiv municipiul reşedinţă de judeţ, se află, marţi după amiază, sub avertizare cod roşu meteo, fiind anunţate vijelie puternică, ploi torenţiale şi grindină. Avertizarea emisă de Administraţia Naţiona

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Risc de incendii şi restricţii de circulaţie

Mediafax acum 2 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Macedonia de Nord că în perioada 1 iulie – 31 august 2024 se prognozează vreme caniculară, cu temperaturi peste normalul perioadei de vară, cres

LIVE TEXT România - Olanda, în optimi la EURO 2024. „Generația de suflet“, meci pentru istorie!

Ziua Constanta acum 2 ore
Marele meci al „Generației de suflet“ a României a venit! Tricolorii întâlnesc Olanda astăzi, 2 iulie 2024, de la ora 19.00, în optimi la Campionatul European de fotbal din Germania, iar jucătorii lui Edward Iordănescu luptă pentru o calificare isto

Alertă de bombă pe Aeroportul din Chișinău. Sute de pasageri au fost evacuați. Cursa Tarom spre București, afectată

Ziare.com acum 2 ore
A fost alertă de bombă, marți, 2 iulie, pe Aeroportul Chişinău, zona fiind evacuată, pentru intervenţia echipajelor specializate. După verificări, s-a constatat că alerta a fost falsă, călătorii fiind îmbarcaţi. Între cei afectaţi au fost și pasager

Un poliţist german a fost concediat după ce a furat brânză cheddar de la locul unui accident rutier

Mediafax acum 46 minute
În apărarea sa, poliţistul a negat că ar fi ciugulit din brânză, relatează Reuters. Ofiţerul de poliţie, care fusese chemat să asigure perimetrul accidentul, s-a apropiat de camion şi a ordonat unui salvator să îi dea nouă pachete de brânză de 20 de

Încă 100 de kilometri de cabluri aeriene de telecomunicaţii, dezafectate în Capitală

Mediafax acum 23 minute
Este vorba de cabluri aeriene ale companiilor de internet, televiziune şi telefonie. În total, în ultimii trei ani şi jumătate, aproximativ 1.100 de kilometri de cabluri aeriene au fost mutate în reţele subterane, sigure şi autorizate. Primăria Capi

Reacția deputatului Dan Vîlceanu, după ce a fost pus sub urmărire pentru agresarea lui Florin Roman: Lucrurile puteau fi rezolvate altfel

HotNews acum 6 ore
Deputatul Dan Vîlceanu, pe numele căruia Parchetul a anunțat marți că a început urmărirea penală în urma altercaţiei cu liberalul Florin Roman, în plenul Camerei Deputaţilor, spune că l-a sunat pe colegul său, ulterior, şi i-a spus că îi este ruşine

Comisia Europeană şi-a exprimat punctul de vedere pozitiv cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă

Mediafax acum o ora
Nuclearelectrica a anunţat adoptarea punctului de vedere pozitiv al CE cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, în baza articolului 41 din Tratatul Euratom. Proiectul este gestionat de compania de proiect Energonuclear, deţinut

Cushman & Wakefield Echinox: Românii au cheltuit anul trecut 36 miliarde de euro în marile reţele de retail, cu 11% mai mult decât în 2022

News.ro acum 3 ore
Românii au cheltuit anul trecut 36 miliarde de euro în marile reţele de retail, cu 11% mai mult decât în 2022, iar peste 60% din cheltuieli au fost în supermarketuri şi hipermarketuri, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanţă imobili

Vremea

București
acum

28°
mar.

22°/37°
mie.

17°/22°
joi

17°/27°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

22°
mar.

19°/32°
mie.

14°/19°
joi

13°/22°
vin.

13°/28°
Constanta
acum

26°
mar.

21°/28°
mie.

20°/27°
joi

18°/27°
vin.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

17°/24°
mie.

13°/16°
joi

11°/22°
vin.

14°/24°
Timisoara
acum

18°
mar.

16°/22°
mie.

14°/25°
joi

14°/27°
vin.

17°/30°