Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta, despre negocierile cu FMI: "Nu e o negociere dură, asta-i până la urmă o opţiune a noastră. Avem nevoie timp pentru că 2012 a fost un an special"

Publicat in Adevarul, luni 14 ianuarie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a declarat că România şi-a îndeplinit obligaţiile asumate în acordul cu FMI pe zona bugetară, el arătând că pe zona de reforme structurale există întârzieri şi că speră să obţină o prelungire cu trei sau cinci luni a termenelor.

"Pe zona bugetară ne-am îndeplinit obligaţiile. Pe zona de reforme structurale sigur că avem întârzieri şi inclusiv s-ar putea - acordul expiră în martie - dar inclusiv s-ar putea - şi eu sper să obţinem acest lucru - să obţinem o prelungire a termenelor, încă trei luni sau încă cinci luni, pentru că totuşi 2012 a fost un an cu trei guverne, cu trei momente tensionate electoral şi, să zic aşa, avem o justificare pentru faptul că ceea ce trebuia să facem până în martie poate o să facem până în iunie sau cel mai târziu până în septembrie", a spus Ponta, potrivit Mediafax.

El a arătat că această prelungire de termene nu înseamnă o negociere dură, ci o opţiune a României de a spune că mai are nevoie de timp pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate.

"Altfel asta nu e o negociere dură, asta-i până la urmă o opţiune a noastră de a spune: «Domnule, mai avem nevoie timp pentru că 2012 a fost un an special» şi dorinţa lor e de a avea un acord dus până la capăt. În rest, nu se pune problema să încheiem un nou acord până nu-l terminăm pe acesta, e foarte normal şi logic", a spus Ponta.

El a arătat că obligaţiile asumate pe zona de reforme structurale trebuie lămurite pe plan intern. "Avem lucruri întârziate care ţin de reformele structurale şi aici trebuie să le lămurim pe plan intern. CFR Marfă, v-am dat aceste exemplu, în care preşedintele a zis că nu mai e de acord să mai vindem, deşi era obligaţia asumată în februarie. Eu, sigur, dacă există o altă soluţie pentru CFR Marfă ... dar acuma n-o să ne speriem că iar vine Dan Diaconescu şi ne strică privatizarea. Putem să o facem ma

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 5 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 3 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 3 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 8 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 4 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 12 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 13 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Vremea

București
acum

23°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°