FC Caracal îşi reia astăzi pregătirile pentru returul Ligii a III-a, la sfârşitul căruia speră să sărbătorească promovarea.
Divizionara C FC Caracal îşi reia astăzi pregătirile pentru retur, antrenorul Iordan Eftimie urmând să strige „catalogul“ la ora 13.00, la baza sportivă de la Deveselu. Tehnicianul oltenilor a admis că vor fi noutăţi la echipă, dar că este foarte posibil ca jucătorii cu care s-a discutat în această iarnă să-şi facă apariţia pe parcurs, în privinţa plecărilor nefiind stabilit nimic momentan.
„De luni (astăzi – n.r.) o luăm şi noi din loc, ne aşteaptă un retur foarte dificil şi trebuie să ne pregătim cum trebuie dacă vrem să terminăm acolo sus. Reunirea va avea loc la ora 13.00, la Deveselu, urmând ca în cursul săptămânii să efectuăm şi vizita medicală, fie la Slatina, fie la Craiova. Nu pot să spun în momentul acesta câţi fotbalişti vor fi prezenţi. Vor veni toţi cei aflaţi sub contract, dar nu ştiu câţi vor veni în probe. S-au purtat discuţii în special cu jucători sub 21 de ani, pentru că aici am suferit mult în turul campionatului, nu a fost concurenţă pe post şi asta s-a văzut. Trebuie să rezolvăm problema aceasta neapărat şi am găsit câteva soluţii, dar acum rămâne de văzut. Oricum, mulţi dintre cei pe care vrem să-i vedem la lucru vor veni pe parcurs. La capitolul plecări iarăşi nu este nimic sigur. Trebuie să discut din nou cu conducerea, să analizăm situaţia aşa cum trebuie, să ţinem cont şi de dorinţa jucătorilor şi să vedem ce jucători mai putem aduce. În principiu, eu îmi doresc doar jucători sub 21 de ani“, a declarat tehnicianul caracalenilor, pentru GdS.
Cantonamentul va avea loc la Predeal
În privinţa programului de pregătire, Iordan Eftimie a spus că a stabilit în mare planul de „bătaie“ şi că amănuntele se vor stabili în cursul acestei săptămâni. „Eu mi-am făcut un program de lucru şi pot spune că în prim