De la 1 ianuarie 2013 a devenit obligatoriu sistemul de reţete electronice, care este aplicat opţional din vara lui 2012.
Pe lanţul pacienţi - medici - unităţi sanitare - casa de asigurări – farmacii s-au ivit probleme odată cu instalarea noului sistem.
„Pacientul este principala grijă, bolnavul trebuie să-şi primească tratamentul“, spun responsabilii din sistemul medical care la rândul lor se confruntă cu dificultăţi.
„Spitalele, în special Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa care este cea mai mare unitate medicală, mai au încă de pus la punct detalii pentru acest sistem. Dar asta nu împiedică eliberarea reţetelor.
Recomandările specialiştilor se fac prin scrisoare medicală, iar medicii de familie prescriu reţetele electronice“, explică juristul Dragoş Poteleanu, directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanţa.
Poteleanu spune că disfuncţionalităţile au fost rezolvate la nivel naţional, prin posibilitatea de lăsare offline a reţetelor, în caz că sunt probleme la conexiune. „Dar dacă medicii sunt atenţi şi introduc corect datele, este imposibil să nu meargă sistemul. Până la sfârşitul lunii, toţi medicii de la Constanţa vor lucra integral în noul sistem. Medicii de familie şi medicii specialişti se integraseră încă de la finele anului trecut“, arată directorul CJAS Constanţa.
În luna decembrie, în judeţul Constanţa au fost prescrise peste 120.000 reţete electronice. „Pe ianuarie vor fi şi mai multe, datorită introducerii obligativităţii folosirii acestora“,a precizat purtătorul de cuvânt al CJAS, Lămâiţa Antohi.
Dr. Laura Condur, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Tomis din Constanţa, confirmă spusele şefului CJAS. „Problemele au rămas în ambulatoriu şi la spitale. Nu au logistica necesară, până obţin semnătura electronică... Medicii de familie lucrează încă din august-septembrie cu ace