“Poetul nepereche”, cum l-au numit unii critici, “ultimul romantic”, cum l-au definit alţii, Eminescu încă luminează suveran literatura noastră de la înălţimea de neatins a luceferilor pe care adeseori i-a coborât în versurile sale. Luna, care străluceşte la Agapia “cu lumina ei fecioară”, e a lui Eminescu, scria cândva Garabet Ibrăileanu. Marea – pe care n-a văzut-o niciodată - la ţărmul căreia îşi dorea să fie lăsat să moară, e tot a lui. Izvoarele, codrii, şesurile, “tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul” îi aparţin îmbrăţişate, îngemănate şI adâncite în strofe de nimeni mai frumos cântate. Au fost voci care au afirmat că “în afară de Eminescu totul este aproximatic în literatura română”. Dar pe noi, cei de azi, în ce măsură ne mai preocupă valorile naţionale? Ne respectăm poeţii măcar amintindu-ne arar câte un vers din opera lor? Daca da sau nu, “Eminescu să ne judece”, vorba lui Grigore Vieru!
“Trecut-au ani, ca norii lungi pe şesuri”
Blocul C10 din Valea Ialomiţei Nr 6 nu e mai breaz ca alte blocuri din Capitală. Fără rânduiala ţărănească a satului, fără un spirit specific locului, fără o conştiinţă comună, blocul e un spaţiu lipsit de identitate, unde o masă eterogenă de oameni pripăşiţi de te miri de unde vieţuiesc împreună fără să compună un stil de viaţă.
Aristide Neagu a fost 15 ani administratorul blocului C10. Cea mai mare parte a activităţii sale profesionale şi-a exercitat-o ca sculer-matriţer la “Semănătoarea”. Cu toate astea, Neagu este iremediabil îndrăgostit de literatură, şi-n primul rând de litearatura română. Deşi locuieşte cu soţia în numai 2 camere confort II sporit, are ticsite rafturile întinse de-a lungul pereţilor cu peste 1.000 de volume. În boxa de la subsol, printre borcane cu zacuscă, gemuri, lăzi cu cartofi, butoaie cu varză, recipiente cu ţuică, vin, vişinată etc., mai are depozitate încă 400 de cărţi. Sunt
