Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dieter Kass e interesat de preluarea clubului UTA, dar vrea garanţii scrise din partea primarului

Publicat in Adevarul, luni 14 ianuarie 2013 ·

Omul de afaceri austriac Dieter Kaas a confirmat astăzi interesul în ceea ce priveşte preluarea clubului UTA, dar a spus că nu va lua nici o decizie în acest sens până nu va cunoaşte toate detalii legate de situaţia acestuia.

Omul de afaceri, care deţine holdingului multinaţional Trade Trans Group şi a investit aproximativ 20 de milioane de euro în terminalul Cargo de la Curtici, a avut o întâlnire şi cu autorităţile locale, primarul Gheorghe Falcă asigurându-l de tot sprijinul său.

„Domnul Falcă m-a asigurat de tot sprijinul său şi mi-a prezentat proiectul de construire a noului stadion. Dânsul a promis că autorităţile locale vor suporta cheltuielile curente ale clubului, mai puţin salariile jucătorilor”, a declarat Dieter Kaas. Interesant este însă că omul de afaceri vrea un angajament scris din partea primarului.

Înainte de a lua o decizie vizavi de preluarea UTA-ei, acesta doreşte să se asigure că cunoaşte în amănunt toate datele problemei.

Omul de afaceri nu doreşte să aibă surprize, de exemplu că ar mai putea apărea jucători către care clubul are datorii şi alte asemenea situaţii. Continuarea articolului pe www.news-ar.ro.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Răspunsul Hezbollah la uciderea liderului Hassan Nasrallah. Au fost vizate mai multe locaţii din Israel

Mediafax acum 28 minute
Hezbollah nu a confirmat moartea lui Nasrallah. Gruparea susţinută de Iran a declarat că a lansat un tir de rachete şi artilerie care a vizat Rosh Pina, Sa'ar şi Avivim în nordul Israelului, potrivit CNN. Sirenele au fost activate în Safed şi în Gal

Liderul suprem al Iranului, mutat într-o locație securizată, în condiții de securitate sporită, după asasinarea liderului Hezbollah

HotNews acum o ora
Ayatollahul Ali Khamenei a fost transferat într-o locație sigură din interiorul țării, cu măsuri de securitate sporite în vigoare, au declarat pentru Reuters doi oficiali regionali de la Teheran. Sursele agenției au precizat că Iranul a fost în cont

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum 2 ore
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

O bacterie comună cauzează cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

HotNews acum 2 ore
Bacteria helicobacter pylori (H. pylori) este agentul patogen responsabil pentru cel mai mare număr de cazuri de cancer la nivel mondial, arată un raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), conform News.ro. Când ne gândim la

Extremele vremii, atinse în Capitala: de la căldură la furtună în doar 24 de ore

Mediafax acum 3 ore
Până duminică dimineaţă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. De duminică dimineaţă până luni, vremea se va răci semnificativ

Blinken acuză China de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi în marja Adunării Generale a ONU şi cere Beijingului să înceteze

News.ro acum o ora
Secretarul de Stat american Antony Blinken a acuzat din nou Beijingul de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” în Ucraina, într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi, în contextul în care cele două puteri rivale încearcă să stabilizeze o relaţ

Proiect USR pentru ca lecţiile de tehnologia informaţiei şi comunicaţii să fie mai atractive - Profesorii vor putea colabora cu experţi din industria IT / Prevederi în PNRR pentru echiparea şcolilor

News.ro acum 2 ore
Deputaţii USR Diana Stoica şi Alin Apostol au depus un proiect de lege prin care creează posibilitatea ca şcolile să apeleze la experţi din domeniu pentru pregătirea şi perfecţionarea cadrelor didactice, pentru ca elevii să aibă lecţii de tehnologia

Cel puţin nouă morţi şi 48 de dispăruţi în largul Canarelor, în naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi

News.ro acum o ora
Cel puţin nouă persoane au murit, iar alte 48 au fost date dispărute după naufragiul unui vapor cu migranţi în apropiere de Insula El Hierro, în arhipelagul spaniol Canare, în noaptea de vineri spre sâmbătă, anunţă salvamarii spanioli, relatează AFP

Apele Române continuă intervenţiile în zonele cu risc de inundații. Diguri provizorii pentru a stopa apa FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Apele Române anunţă, sâmbătă, 28 septembrie, că se continuă intervenţiile în zonele vulnerabile, fiind realizate diguri provizorii pentru a stopa apa în cazul unei breşe. Acestea sunt ridicate până la cotele prognozate ale Dunării, de 9500 mc/s. Pes

Doctorița din Sibiu acuzată că lua mită de la pacienți a fost arestată

HotNews acum 6 ore
Medicul din Sibiu care a fost acuzat de 13 acte de luare de mită a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, au decis magistraţii Tribunalului Sibiu în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează News.ro. Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anun

Vremea

București
acum

28°
sâm.

19°/30°
dum.

15°/23°
lun.

12°/15°
mar.

12°/15°
Iasi
acum

25°
sâm.

16°/27°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

24°
sâm.

20°/24°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/15°
mar.

6°/15°