Locatarii unui bloc aflat pe strada Sirenelor din apropierea Palatului Parlamentului au fost evacuaţi, luni după-amiază, în urma unui incendiu, casa scărilor fiind inundată cu fum, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile.
Potrivit sursei citate, apelul la 112 privind izbucnirea unui incendiu la etajul şapte al unui bloc de locuinţe a fost primit în jurul orei 16.45, la faţa locului deplasându-se două echipaje de pompieri, două de prim-ajutor, două autoscări şi detaşamentul special de salvatori.
Pompierii au găsit casa scărilor inundată cu fum şi au evacuat toţi locatarii blocului.
Trei persoane, respectiv doi adulţi şi un copil, ar urma să fie transportaţi la spital, după ce au fost expuşi la fum, a declarat, pentru MEDIAFAX, coordonatorul SMURD Bucureşti, dr. Bogdan Opriţa.
La ora transmiterii acestei ştiri, intervenţia pompierilor este în desfăşurare.