FOTO: diaconu.jpg
• interviu cu actorul Mircea Diaconu • Am început discutia cu binecunoscutul actor Mircea Diaconu, undeva, la margine de oras, într-o seară de la sfîrsitul anului trecut, rememorînd impresiile pe care le-am încercat cu 10 ani în urmă, la finalul unei reprezentatii de exceptie cu spectacolul „Variatiuni enigmatice“ de Eric - Emanuel Schmitt, pus în scenă de regizorul Claudiu Goga printr-o colaborare a Teatrului „Sică Alexandrescu“ din Brasov cu Teatrul „Nottara“ din Bucuresti, si în care evoluau, cu farmecul binecunoscut, doi mari actori ai teatrului românesc dintotdeauna: Alexandru Repan si Mircea Diaconu.
I-am amintit interlocutorului meu, rîndurile mele de atunci - cam exaltate, recunosc acum - despre starea resimtită în fata unui act artistic ce s-a dovedit a fi, ulterior, de mare succes.
„Involuntară complicitate întru iubire, varietatea sentimentelor si perceptia individuală, dualitate complementară în complexul teritoriu al sufletului femeiesc, exacerbate orgolii masculine seduse atît de gratia carnală cît si de cea sufletească, impetuozitatea si vehementa androgină transformată în vulnerabilitate, dureroasa descoperire, si apoi reconstructia întregului functional cu iz de «menage a trois», toate astea la un loc, fiecare în parte si multe altele pe deasupra - iată datele unui text scris inteligent, cu vervă si cu o temeinică cunoastere a regulilor dramaturgice. Plus doi mari actori care, firesc si sobru, cu multă naturalete reusesc să confere o notă personală si inegalabilă unui spectacol care, în acest moment cel putin, nu are alti termeni de referintă“.
Saiba si actorul
Ioan Amironoaie: Pentru că am pornit de la acel spectacol, revin amintindu-vă că atunci mi-ati acordat un scurt interviu. Tin minte că v-am întrebat cum vă simtiti în postura de „monstru“. Evident, mă refeream la formula aceea c
