Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Carmen Săndulescu a demisionat de la conducerea dezvoltatorului imobiliar Impact

Publicat in Ziarul Financiar, luni 14 ianuarie 2013 · ·

Carmen Săndulescu, unul dintre cei mai longevivi manageri ai dezvoltatorului imobiliar Impact Developer&Contractor (IMP) şi acţionar al companiei, a demisionat din funcţia de director executiv.

Săndulescu, care a ocupat diferite funcţii de conducere în anii anteriori, nu va mai fi director executiv în companie începând de azi, 14 ianuarie. Alături de Dan Ioan Popp, Săndulescu a dezvoltat compania Impact.

Potrivit celor mai recente raportări, Săndulescu deţine 9,69% din acţiunile Impact, participaţie evaluată la 2,7 milioane de lei. Ea a vândut în ultimii ani acţiuni Impact în valoare de 4,4 milioane de euro, mare parte din această sumă fiind folosită pentru a participa la majorările de capital derulate de Impact.

Dan Ioan Popp a fost înlocuit în luna aprilie a anului trecut de la conducerea Consiliului de Administraţie cu Dimitrios Sophocleous, fost manager la companii precum Romtelecom sau AD Pharma.

Schimbările în conducerea Impact au venit pe fondul rezultatelor financiare slabe şi al pierderilor înregistrate de companie în anii 2010 şi 2011, când pierderile au cumulat aproape 40 milioane lei.

Rezultatele financiare au afectat puternic şi valoarea acţiunilor Impact pe bursă, care au căzut puternic. În 2012, acţiunile Impact au scăzut cu 37%, în condiţiile în care indicele BET, principala referinţă a bursei de la Bucureşti, s-a apreciat cu 18%.

Carmen Săndulescu, unul dintre cei mai longevivi manageri ai dezvoltatorului imobiliar Impact Developer&Contractor (IMP) şi acţionar al companiei, a demisionat din funcţia de director executiv.

Săndulescu, care a ocupat diferite funcţii de conducere în anii anteriori, nu va mai fi director executiv în companie începând de azi, 14 ianuarie. Alături de Dan Ioan Popp, Săndulescu a dezvoltat compania Impact.

Potri

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sub 1.000 de voturi între Lasconi şi Ciolacu în lupta pentru a intra în turul 2

Mediafax acum 26 minute
Rezultatele parţiale, după numărarea voturilor din 99,88% din secţiile de votare, Marcel Ciolacu, candidatul PSD la prezidenţiale, are 1.768.738 de voturi, fiind situat pe locul al doilea după Călin Georgescu, candidat independent. Elena Lasconi, ca

Un avion de marfă s-a prăbuşit lângă aeroportul din Vilnius

Mediafax acum 41 minute
Pompierii au fost văzuţi la faţa locului intervenind la o clădire care se află la 1,3 km nord de pista aeroportului. De asemenea, în zonă erau ambulanţe şi poliţie, iar mai multe străzi importante din apropiere au fost închise. Avionul decolase din

Centrul INFOTRAFIC - Trafic oprit între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil

News.ro acum o ora
Traficul este oprit luni dimineaţă între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil. ”Traficul este oprit pe DN 25, la ieşirea din municipiul Galaţi către Tecuci, judeţul Galaţi, după ce un ans

Presa internaţională după rezultatele alegerilor prezidenţiale: Şoc în România

Mediafax acum o ora
Şoc în România. Călin Georgescu, un critic de extremă dreaptă al NATO, conduce în alegerile prezidenţiale, titrează luni dimineaţa The Guardian, după rezultatele parţiale ale alegerilor din România. Jurnaliştii britanici vorbesc despre un rezultat c

Rușii anunță că au capturat un britanic care s-a alăturat ucrainenilor pe front, în Kursk VIDEO

Ziare.com acum o ora
Forţele ruse au capturat un mercenar britanic care lupta alături de armata ucraineană în regiunea rusă Kursk, care este încă parţial controlată de forţele Kievului, a declarat o sursă de securitate pentru agenţia rusă RIA, potrivit Reuters. ”Un merc

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 6 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Panică pe aeroportul din Antalya. Un avion rusesc plin cu pasageri a luat foc după aterizare VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un avion de pasageri a luat foc imediat după aterizarea pe aeroportul Antalya de pe coasta mediteraneană a Turciei. Avionul este rusesc. Cei 79 de pasageri au fost evacuaţi nevătămaţi, a raportat agenţia rusă de ştiri de stat TASS, conform DPA. Pomp

OpenAI ar putea dezvolta un browser web

News.ro acum 2 ore
Creatorul ChatGPT, OpenAI, ar lua în considerare dezvoltarea propriului browser web, cu care ar urma să concureze direct cu Google Chrome. Conform surselor citate de The Information, OpenAI ia în calcul să-şi facă propriul browser web şi are în vede

WSJ: CEO-ul TikTok a solicitat opinia lui Elon Musk înaintea instalării administraţiei Trump

News.ro acum o ora
Directorul general al TikTok, platforma de conţinut video deţinută de ByteDance, Shou Zi Chew, a cerut sfatul lui Elon Musk, un consilier apropiat al preşedintelui ales Donald Trump, cu privire la problemele din SUA, potrivit Wall Street Journal, ca

Informări publice - 25 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 12 ore
SC INSTAL BMC COM SRL, cu sediul în Braşov, str. Ioan Popasu, nr. 50, bl. 2, ap. 1 jud. Braşov, anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de începere a lucrării pentru proiectul „EXTINDERE CONDUCTĂ GAZE ŞI BRANŞAMENT GAZE NATURALE”, pro

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
joi

2°/8°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/7°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/8°
joi

6°/10°