Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotbal: Delta Tulcea şi-a prezentat antrenorul şi obiectivele!

Publicat in Obiectiv Tulcea, luni 14 ianuarie 2013 ·

*Mihai Ciobanu a semnat clauza de promovare până în vară 8 Şase jucători au fost puşi pe liber pentru retur

*Conducerea Deltei propune FRF un campionat regional Under 21

Vineri, la sediul clubului FC Delta Tulcea, preşedintele Haralambe Meregiu a susţinut o conferinţă de presă alături de noul antrenor al clubului, Mihai Ciobanu, acesta fiind prezentat oficial cu această ocazie după ce a ajuns la un acord cu divizionara secundă până în vara acestui an cu posibilitatea de prelungire a înţelegerii dacă se atinge obiecti­vul, respectiv promovarea.

Pentru prima dată în ultima săptămână, preşedintele de la Delta Tulcea a vorbit despre fostul antrenor al echipei, Constantin Gache, pentru a nu mai lăsa loc de alte interpretări.

„Constantin Gache a avut contract cu Delta Tulcea până în vara anului trecut şi a avut ca obiectiv promovarea. La finalul sezonului trecut, deşi nu şi-a atins obiectivul, ar fi trebuit să ne despărţim, dar am hotărât să îi mai acordăm o şansă. Această şansă a fost ca după 10 etape din acest sezon echipa să ocupe unul din primele două locuri în clasament şi cum aţi observat nici după zece etape nici la final de tur nu s-a atins acest obiectiv aşa că am luat legătura cu mai mulţi antrenori, am purtat discuţii avansate doar cu doi dintre ei şi iată că unul dintre aceştia, Mihai Ciobanu este azi în faţa dumneavoastră ca noul antrenor al echipei”, a declarat la începutul conferinţei de presă Haralambe Meregiu.

Primele cuvinte ale antrenorului Mihai Ciobanu i-au trădat pragmatismul cu care îşi va începe munca la Delta de luni încolo.

„Sunt onorat să revin la Delta Tulcea şi aş vrea să vă transmit numele celor 20 de jucători pe care mă voi baza în retur pentru atingerea obiectivului. Portarii Olteanu şi Stoicescu, de la care am mari aşteptări, fundaşii Filip, V. Creţu, Mişilericu, Marincău, Scarlat, căruia am hotărât

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 4 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

100 de morţi în Siria, în confruntări armate între druzi şi beduini

Adevarul acum 37 minute
Luni seara, forţe guvernamentale siriene înaintau către oraşul Suwayda, cu populaţie majoritar druză, în pofida opoziţiei Israelului, care a desfăşurat atacuri în sectorul în care confruntări armate între druzi şi beduini s-au soldat cu aproximativ

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 2 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 4 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 6 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 2 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

28°
lun.

19°/36°
mar.

20°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
Iasi
acum

23°
lun.

18°/33°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/29°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/34°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°