Starea actuală a României este una de "confuzie generalizată", iar proiectele lipsesc, crede Emil Constantinescu, fostul preşedinte al ţării. Invitat la Transilvania L!VE, acesra a spus că unele intervenţii ale actualilor guvernanţi sunt ridicole.
"Această confuzie generalizată paralizează forţele active şi vii ale naţiunii. Asta trăim. România ajunge, la nivel guvernamental, să polemizeze cu vocea Rusiei. Este absolut ridicol", consideră Emil Constantinescu.
Situaţia a fost cauzată de lipsa unui proiect major pentru ţară după intrarea în NATO şi în Uniunea Europeană, a mai spus fostul şef de stat.
România se află într-o situaţie bună, pozitivă, are un statut important şi noi în loc să ne folosim de el şi să ne promovăm interesele cu demnitate, ne întoarcem spre noi şi ne autoblamăm. De aceea, România are nevoie de proiecte noi şi originale", e de părere fostul preşedinte.
Legat de actuala coaliţie, Emil Constantinescu a declarat că, pentru ca aceasta să funcţioneze, trebuie să existe un plan care să stea la baza înţelegerii între partidele politice. Întrebat dacă Uniunea Social Liberală are şanse să schimbe ceva în România, fostul şef de stat a precizat că e nevoie de o viziune pe termen lung.
"Eu sper ca acest nou Guvern să reuşească să gândească pe o perioadă îndelungată pentru a realiza lucruri bune a doua zi", a spus Constantinescu în emisiunea "Vorbe şi Fapte".
Fostul şef de stat chiar s-a oferit să se implice în dezvoltarea unei direcţii pentru România. "Şansele există atâta timp cât eforturile guvernamentale vor fi subsumate unui proiect politic. Eu aştept ca din societatea civilă, din partea elitelor să apară, în fine şi mă angajez să lucrez la acest lucru, la o viziune", a declarat Emil Constantinescu.
Acesta a povestit şi despre situaţia economică dificilă pe care a gestionat-o, ca preşedinte, când România a fost aproape