Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SERVILISM MAXIM. Ministrul de Interne Radu Stroe execută prompt dorințele lui Mircea Badea

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 14 ianuarie 2013 ·

La presiunile jurnaliștilor de la Antena 3, ministru de Interne Radu Stroe l-a demis, vineri, din funcție pe șeful Jandarmeriei Capitalei, Eugen Meran. Stroe a susținut că Meran este responsabil de evenimentele din Piața Universității de acum un an. Cu o seară înainte a promis, în direct, că va întocmi un raport privind incidentele din 15 ianuarie 2012. A doua zi l-a pus la dispoziția ministerului pe generalul Meran, fără nicio anchetă prealabilă.

Pe 10 ianuarie, emisiunea lui Mihai Gâdea s-a dorit a fi o analiză retrospectivă ”a unui an încărcat de semnificații”. În platoul au fost invitate ”vedetele” postului , plus două victime ale violențelor din 15 ianuarie 2012. Sub pretextul că iau pulsul ”națiunii”, comentatorii politici ai postului și-ai exprimat părerile personale despre starea și așteptările românilor.

Dorința ascunsă a lui Badea

La un moment dat, Mircea Badea și-a permis să declare că își dorește ceva în numele tânărului care s-a ales cu piciorul rupt în timpul confruntărilor de acum un an. Astfel, cel ce prezintă o emisiune pamflet deghizată într-o pseudo revistă a presei, a decretat în direct că ”Ăia trebuie pedepsiți pentru atrocitățile pe care le-au făcut. Eu vreau să mă uit la ei cum le e rău”, a aprins fitilul Badea. ”Niște cetățeni care au făcut ceva concret pot să răspundă măcar adminsitrativ în prima instanță, iar treaba asta ține de Jandarmerie, ține de MAI”, a plusat realizatorul.

Și Gâdea a fost de acord

Moderatorul Gâdea a preluat ideea din zbor, după care a completat complice ”cine a făcut porcării, să plătească. Daca ministrul de Interne ar interveni în emisiune, m-aș bucura foarte mult. De ce nu-l vedem pe ală care a fost responsabil de asta invitat afară?”. Atmosfera este întreținută de același Badea care punctează decisiv și spune ce are pe suflet. ”Sigur că fapta celui care a lovit ține de parchetul militar dar

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 8 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 11 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 11 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 10 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 6 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 9 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°