Conducătorii Fortunei Brazi au reuşit să-l convingă pe Edi Iordănescu să preia echipa prahoveană, obiectivul fiind promovarea în eşalonul secund
Eduard Iordănescu o va prelua pe Fortuna Brazi începând de luni, fostul antrenor principal, Octavian Grigore, primind sarcini legate de sectorul juvenil al clubului, probabil în tentativa de a fi forţat să renunţe de bună voie, informează ziarul-prahovean.ro.
Chiar dacă oficialii grupării prahovene au încercat să păstreze secret numele noului tehnician, Iordănescu jr. a recunoscut în cadrul emisiunii „Fotbal la matineu”, de la Sport Total FM, că a acceptat oferta conducătorilor de la Fortuna.
„Propunerea celor de la Fortuna Brazi nu am văzut-o cu ochi buni iniţial, mai ales că este o echipă din Liga a III-a, însă, după ce i-am întâlnit pe oameni, lucrurile s-au schimbat. Sper că va fi bine şi ne vom îndeplini obiectivele. Chiar dacă este un nivel mai mic, este un proiect care îmi asigură linişte pentru viitor şi stabilitate şi sper să cresc alături de această echipă”, a spus fiul fostului selecţioner al României.
El va fi prezentat luni, atunci când este programată şi reunirea lotului grupării din Brazi, obiectivul pentru retur fiind, evident, promovarea în Liga a II-a. Eduard Iordănescu a antrenat, ca „secund”, la Steaua şi FC Vaslui, la formaţia bucureşteană asigurând, la un moment dat, şi interimatul, după plecarea lui Ilie Dumitrescu, mai scrie sursa citată.