Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Străzile din Vâlcelele, “botezate” cu nume de flori

Publicat in Opinia Buzau, marți 15 ianuarie 2013 ·

* “În primă fază ne-am gândit la persoanele care au avut o prestanţă în comună, apoi am renunţat, pentru că am vrut să nu apară comentarii”, susţine primarul Dumitru Spiţă

Crizantemelor, Iasomiei, Liliacului sau Trandafirului sunt doar câteva dintre străzile din Vâlcelele, aleşii din comuna buzoiană adoptând o hotărâre de Consiliu Local de atribuire de denumiri căilor de acces din zona de intravilan.

Iniţiativa de “botezare” a străzilor din comună aparţine noului primar Dumitru Spiţă, alesul local considerând că atribuirea de denumiri era necesară pentru o mai bună localizare a gospodăriilor din comună, lucru necesar atât în cadrul distribuirii corespondenţei poştale, dar şi pentru o mai bună înregistrare a proprietăţilor în cadrul documentelor oficiale. Astfel, după ce documentul de atribuire a denumirilor va fi avizat favorabil de către reprezentanţii Instituţiei Prefectului, noul primar susţine că va trece la efectuarea demersurilor necesare pentru achiziţia şi montarea plăcuţelor cu denumirile străzilor. În privinţa alegerii numelor pentru străzile din localitate, primarul Dumitru Spiţă a explicat că numele de flori sunt cele care predomină, după ce aleşii din consiliu au decis să renunţe la denumiri cu numele unor localnici, din dorinţa de a evita apariţia unor comentarii. “Pentru a atribui denumiri străzilor am strâns o parte dintre persoanele în vârstă şi am discutat, deoarece am vrut să ţinem cont şi de propunerile lor. În primă fază ne-am gândit la persoanele care au avut o prestanţă în comună, apoi am renunţat pentru că nu am vrut să apară comentarii. Cele mai multe denumiri sunt nume de flori, dar avem şi câteva excepţii. Avem strada Pârvuleştilor şi strada Rotarului, prima pentru că în zona respectivă locuiesc multe familii cu acest nume, iar a doua pentru că acolo erau foarte mulţi oameni care aveau meseria de rotar. Mai avem şi strada

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şase persoane, implicate într-un accident rutier produs în municipiul Suceava

News.ro acum 42 minute
Şase persoane au fost implicate într-un accident rutier produs sâmbătă după amiază în municipiul Suceava. Trei dintre ele au primit îngrijiri medicale la faţa locului, una dintre acestea fiind transportată la spital pentru investigaţii suplimentare.

Indignare în Grecia după un incendiu pe insula Hydra provocat de focuri de artificii de pe un iaht

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de pădure pe insula turistică grecească Hydra, în apropiere de Atena, a fost declanşat vineri seară de focuri de artificii trase de pe un iaht, au reclamat sâmbătă pompierii sezonieri, potrivit presei internaţionale. "Focul, provocat de

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum o ora
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

Taylor Swift, selfie regal la concertul de la Londra. Artista s-a fotografiat cu prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte

News.ro acum o ora
Taylor Swift a făcut un selfie regal perfect înainte de concertul său de la Wembley, pozând alături de prinţul de Wales şi de doi tineri fani ai muzicii sale, prinţul George şi prinţesa Charlotte, relatează bbc.com. Palatul Kensington a postat pe X

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 8 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

CORESPONDENȚĂ DIN GERMANIA „Nu sunt împlinit!” » Declarația neașteptată pe care a făcut-o Radu Drăgușin înaintea meciului cu Belgia

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Fundaşul Radu Drăguşin (22 de ani) a transmis un mesaj din inimă înaintea meciului din această seară contra Belgiei. „Dragonul” lui Tottenham a făcut un meci excelent cu și speră ca situația să se repete în cel de-al doilea duel al grupei de Euro 20

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum 5 ore
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

Reorganizare majoră în subordinea Primăriei Municipiului București: Opt instituții vor dispărea. Ce se va întâmpla cu personalul

Adevarul acum 58 minute
Până pe 15 iulie, opt instituții și direcții din subordinea Municipalității vor fi desființate, iar activitatea și personalul lor vor fi transferate altor entități, conform unor proiecte de hotărâre ce vor fi dezbătute vineri în ședința Consiliului

Turiştii au interdicţie pe insula italiană Capri din cauza lipsei apei

Mediafax acum o ora
Interdicţia primarului din Capri, Paolo Falco, a obligat mai multe feriboturi care se îndreptau spre insulă din Napoli şi Sorrento, în sudul Italiei, să se întoarcă, potrivit AFP. Compania însărcinată cu aprovizionarea cu apă a insulei a declarat că

Jurnalist, fost redactor la Capital, a fost dat dispărut!

Ziua Constanta acum 6 ore
Poliţia Capitalei anunță că a fost sesizată vineri cu privire la dispariția unui bărbat care, în cursul aceleași zile, în jurul orei 10:30, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 4 și nu a mai revenit până în prezent. Sâmbătă, 22 iunie 2024

Vremea

București
acum

33°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

30°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/29°
lun.

19°/28°
mar.

17°/27°
Constanta
acum

25°
sâm.

19°/25°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

18°/25°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

34°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/31°
lun.

18°/31°
mar.

18°/32°