Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un an de la naufragiul Costa Concordia

Publicat in Curierul, luni 14 ianuarie 2013 ·

Familiile victimelor, supravieţuitorii şi compania Costa au comemorat, ieri, un an de la naufragiul pachebotului Concordia, în largul micuţei insule toscane Giglio, cu ceremonii şi slujbe de toate confesiunile

Deoarece nava de croazieră a naufragiat într-un parc naţional protejat de recif de corali, aceasta trebuie să fie îndepărtată din zonă, lucru care prezintă dificultăţi nenumărate

Într-un raport privind eforturile de a elimina epava, s-a constatat că întreaga operaţiune de salvare s-ar ridica la 400 de milioane de dolari, costuri care vor fi plătite de către companiile de asigurări

În noaptea de 13 ianuarie 2012, acest gigant al mărilor care transporta 4.299 de persoane, dintre care peste 3.200 de turişti, a lovit o stâncă la circa 300 de metri de insula Giglio şi a eşuat în apropierea ţărmului.

Nava a luat multă apă, dar marea majoritate a pasagerilor şi a membrilor echipajului au fost salvaţi. Cu toate acestea, au existat şi victime, 32 de persoane murind în acel cumplit accident. Două dintre ele nu au mai fost găsite.

Startul ceremoniilor a avut loc la ora 09.00 GMT (11.00 ora României), cu reintroducerea în mare a vârfului stâncii de care s-a lovit Concordia, pe care va fi fixată de acum încolo o placă de comemorare cu numele victimelor. Ulterior, în biserica în care s-au adăpostit în noaptea respectivă primii naufragiaţi a avut loc o slujbă urmată de decernarea unor medalii salvatorilor. La ora 20.45, ora accidentului, au pornit sirenele, după care într-o altă biserică a avut loc un concert de muzică clasică.

Slujbe au fost oficiate în mai multe oraşe europene unde locuiesc supravieţuitorii, iar pe insulă au mers doar familiile victimelor.

De asemenea, compania proprietară Costa Crociere a organizat şi ea o ceremonie hindusă la Mumbai şi Goa, o alta musulmană la Jakarta şi Bali, una budistă la Shangh

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 33 minute
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 37 minute
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Un clujean a descoperit o insectă strivită în punga de făină, la supermarket: „Un ingredient trist adăugat automat”

Adevarul acum o ora
Un clujean a avut o surpriză neplăcută după ce a cumpărat făină dintr-un supermarket din Cluj, găsind o insectă strivită între pereții pungii. Incidentul, descris pe rețelele de socializare cu umor amar, a stârnit o serie de reacții din partea altor

Forţele IDF desfăşoară atacuri aeriene şi raiduri terestre în Beit Hanoun

Mediafax acum 31 minute
Forţele IDF au desfăşurat o operaţiune în Beit Hanoun, Gaza, vizându-se, astfel, infrastructura Hamas. Se facilitează evacuarea civililor, scrie The Times of Israel.

Atenţie! Risc de avalanşă în afara pârtiilor amenajate, în Sinaia

Mediafax acum 5 ore
Conform sursei citate, condiţiile meteo din ultimele zile au creat plăci de vânt, astfel că se pot forma avalanşe în zonele situate în afara pârtiilor amenajate. Riscul este crescut pe crestele dinspre Valea Prahovei. Aici, există straturi de zăpadă

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 4 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Ucraina vrea să deschidă mai bine de 150 de şcoli subterane până în toamna anului 2025

Mediafax acum 3 ore
Vineri, Nadiia Kuzmychova, viceministrul Educaţiei din Ucraina, a anunţat că ţara va deschide mai mult de 150 de şcoli subterane până în septembrie 2025. Ele sunt construite ca răspuns la atacurile aeriene ruseşti, care vizează în mod regulat infras

Tenis: Ana Bogdan şi Anca Todoni s-au calificat pe tabloul principal la Brisbane

News.ro acum 5 ore
Ana Bogdan, locul 114 WTA, şi Anca Todoni, numărul 118 mondial, s-au calificat, sâmbătă, pe tabloul principal la turneul de categorie WTA 500 de la Brisbane, cu premii totale de 1,5 milioane de dolari. Bogdan, favorită 6, a învins-o în ultimul tur a

Cseke Attila: Am aprobat finanţarea pentru finalizarea construcţiei creşelor noi

Mediafax acum 2 ore
„În calitatea sa de ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila a semnat finanţarea necesară pentru finalizarea construcţiei a 22 de creşe noi, moderne şi prietenoase cu mediul, aprobate în mandatul său anterior, dar

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/4°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°