Nicolescu (CNIPMMR): Dacă introducerea impozitului forfetar va avea efect pozitiv asupra economiei, vom fi de acord, altfel nu
Agathon (ACPR): Măsura va elimina discriminarea dintre firmele serioase din turism, care plătesc impozite, şi celelalte
Grapini: Forfetarul ar putea fi introdus din semestrul doi, după întocmirea unui studiu de impact
Patronatele sunt de acord cu introducerea impozitului forfetar, atât timp cât acesta va avea un efect benefic asupra economiei şi societăţii româneşti, dar introducerea sa ar trebui făcută în urma unui studiu de impact şi a discuţiilor cu reprezentanţii patronatelor care activează în domeniul serviciilor vizate.
Contactat telefonic, Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), a declarat pentru Curierul Naţional că astăzi, la ora 12,00 doamna ministru Grapini se va întâlni la sediul Consiliului cu reprezentanţii săi pentru a discuta pe tema legii IMM-urilor şi a introducerii impozitului forfetar.
"În primul rând, introducerea oricărei măsuri fiscale, inclusiv a impozitului forfetar, nu trebuie făcută fără întocmirea unui studiu de impact economic-social şi fără testul IMM european. Aşteptăm acest studiu. De altfel, luni la ora 12,00, reprezentanţii CNIPMMR vor avea, la sediul Consiliului, o întâlnire cu doamna ministru Grapini, în cadrul căreia se va discuta despre legea IMM-urilor şi introducerea impozitului forfetar. Sperăm ca în urma acestor discuţii, doamna ministru să-şi însuşească punctele noastre de vedere. Dacă, în urma studiilor, se va dovedi că introducerea impozitului forfetar va avea efect pozitiv asupra societăţii din punct de vedere economic şi social, noi suntem de acord, altfel nu va fi binevenit. Mai ales în contextul actual economic şi social. Nu ne putem pronunţa până nu vedem rezultatel