Circa 800.000 de persoane au protestat, ieri, la Paris, față de legalizarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex, pe care guvernul socialist francez intenţionează să o adopte, manifestanţii răspunzând astfel apelului colectiv al mai multor asociaţii susţinute de Biserica Catolică şi opoziţia de dreapta. Manifestație împotriva căsătoriilor între persoane de același sex
Sursa: Reuters
Sursa: Reuters
Sursa: Reuters
Potrivit organizatorilor, numărul participanţilor la această amplă acţiune de protest a atins cifra record de 800.000, în timp ce poliţia a avansat cifra de 340.000 de persoane, după ce anterior a indicat că se aşteaptă la 150.000- 300.000 de manifestanţi.
Marşul de duminică a început din trei locuri diferite ale capitalei franceze, după care toţi manifestanţii, de toate vârstele şi mulţi dintre ei veniţi cu ceilalţi membri din familie, s-au adunat în zona Turnului Eiffel, strigând sloganuri precum „Toţi suntem născuţi dintr-un bărbat şi o femeie”, sau „Mariaj gay: legea îl privează pe copil de un tată şi o mamă”, potrivit relatării AFP.
„Această manifestaţie este un test pentru Francois Hollande, întrucât se vede foarte clar că în Franţa sunt milioane de francezi, care sunt probabili preocupaţi de această reformă”, a declarat Jean-François Copé, secretarul general al principalului partid de opoziţie de dreapta, Uniunea pentru o Mişcare Populară, potrivit Agerpres.
„Acest parlament a decis să modifice sensul cuvântului căsătorie. Este o mare violenţă pentru oameni”, a întărit arhiepiscopul de Lyon (centre-est), Mgr Philippe Barbarin.
O primă manifestaţie împotriva proiectului de lege - ce permite mariajul şi adopţia pentru cuplurile de homosexuali şi pe care parlamentul urmează să-l examineze începând din 29 ianuarie - a adunat, la 17 noiembrie 2012,