Samsung a reuşit să livreze la CES 2013 cam ceea ce prevedeau analiştii: un ecran flexibil. Bun, acesta a ieşit din umbra presupunerilor şi a intrat în reflectorul realităţii. Însă ce presupune acest ecran flexibil? Este util? Şi dacă da, când, cum? Sunt doar câteva dintre detaliile pe care sud-coreenii vor trebui să le rezolve în viitor.

Display-ul flexibil şi cel care se rulează există, în teorie, de câţiva zeci de ani. Primele experimente au fost realizate de către Xerox în anii ‘70 şi cercetătorii de acolo încercau să creeze hârtie electronică flexibilă. Practic, un substitut al celei din celuloză. La CES 2006, Philips a prezentat primul prototip al unui astfel de ecran şi acesta putea să reţină o imagine timp de câteva luni fără necesitatea unei surse de energie electrică. Apoi, la aproximativ un an distanţă, Sony a propus un display de 2,5 inci color şi care se putea îndoi.

Tehnologia aceasta permite crearea ecranului pe aproape orice substrat, iar consumul de energie este mai mic, în timp ce culorile şi constrastul mai bune. În 2012, se vehicula că Sony lucrează la un ecran flexibil de 9,9 inci cu rezoluţie de 960x540 pixeli. Cu ce venea inovator acest lucru era procedeul de fabricaţie care ar fi permis pornirea producţiei în masă şi, deci, scăderea rapidă a costului.

În ciuda acestui fapt, Samsung a fost primul. A reuşit să prezinte primul smartphone prototip la CES 2013 cu un astfel de display, după ce în ultimii ani a demonstrat cu diferite ocazii calităţile unui ecran flexibil, cum ar fi rezistenţa la şocuri şi că poate fi foarte subţire, foarte uşor.

Dincolo de SciFi, dar utilizările sale reale

Din prezentarea de la CES 2013 a Samsung s-a înţeles că sud-coreenii vor tablete şi smartphone-uri care se pliază sau care pot fi rulate. Este un vis frumos şi care va rămâne la stadiul ăsta pentru încă, cel puţin, 10 ani. Sunt