IAŞI. Judecătoria Iaşi a votat luni pentru revocarea judecătorului Cristi Dănileţ din funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în favoarea revocării pronunţându-se 35 de judecători din cei 46 prezenţi.
Judecătoria Iaşi a luat în discuţie propunerea formulată de Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea de revocare a judecătorului Cristi Vasilică Danileţ din funcţia de membru al CSM, ales din partea judecătoriilor.
La întrunire au fost prezenţi 46 de judecători din cei 49 care activează în cadrul Judecătoriei Iaşi. Un număr de 35 de judecători au votat pentru, 10 împotrivă, iar un judecător s-a abţinut.
„Urmează să comunicăm rezultatele finale Judecătoriei Vâlcea. Pentru revocare erau necesare 33 de voturi. Votul a fost secret. S-a pornit de la motivarea celor de la Vâlcea că domnul Dănileţ ar fi participat la o procedură netransparentă a alegerii conducerii CSM. El a dat impresia că urmăreşte mai degrabă propria sa imagine”, a declarat Daniel Mirăuţă, purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Iaşi.
Potrivit acestuia, întrunirea a durat 40 de minute şi a fost lipsită de controverse.
„Au fost puţine luări de cuvânt, n-a fost o adunare generală tensionată”, a mai spus Daniel Mirăuţă.
IAŞI. Judecătoria Iaşi a votat luni pentru revocarea judecătorului Cristi Dănileţ din funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în favoarea revocării pronunţându-se 35 de judecători din cei 46 prezenţi.
Judecătoria Iaşi a luat în discuţie propunerea formulată de Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea de revocare a judecătorului Cristi Vasilică Danileţ din funcţia de membru al CSM, ales din partea judecătoriilor.
La întrunire au fost prezenţi 46 de judecători din cei 49 care activează în cadrul Judecătoriei Iaşi. Un număr de 35 de jud