Una dintre cele mai plăcute gale hollywoodiene din ultimii ani – rating-urile din Statele Unite vor arăta dacă a fost şi populară – s-a încheiat în această dimineaţă, la 6.00, ora României, cu „încoronarea” lui „Argo”, în regia lui Ben Affleck, cu titlul de Cel mai bun film al anului 2012.
A fost o surpriză neaşteptată şi în sală şi în faţa micilor ecrane, marii favoriţi în predicţiile presei americane fiind alţii: „Lincoln”, al lui Steven Spielberg, şi „Zero Dark Thirty”, în regia lui Kathryn Bigelow – portretul unui preşedinte, respectiv cronica misiunii de ucidere a lui Osama Bin Laden.
Din şapte nominalizări, „Lincoln” a luat un singur premiu, probabil singurul cu adevărat incontestabil: Cel mai bun actor, acordat lui Daniel Day-Lewis. Spielberg a rămas fără trofeul de regie, ceea ce l-a nemulţumit vădit. L-a luat, în schimb, tot Ben Affleck, unul dintre actorii trecuţi cu foarte mare succes la regie şi a cărui reputaţie tocmai s-a consolidat. Deznodământul Globurilor schimbă şi perspectivele la Oscar, unde „Lincoln” este considerat, din nou, marele favorit.
Şi „Zero Dark Thirty” s-a ales cu un singur premiu – cel pentru interpretare feminină într-o dramă, adjudecat de Jessica Chastain, agent CIA în filmul lui Kathryn Bigelow.
Trei pentru „Les Misérables”
Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association - HFPA) e formată din circa 80 de corespondenţi ai unor publicaţii din afara SUA, însă voturile lor au ajuns să cântărească aproape la fel de greu ca a celor peste 6000 de membri ai Academiei Americane de Film, ceea ce stârneşte, în fiecare an, nemulţumiri. În special şi pentru că asociaţia are drag de filmele cu multe staruri, motiv pentru care musicalul „Les Misérables” a fost declarat cel mai bun film la categoria sa şi a plecat cu cele mai multe premii - trei. Pentru adaptarea după cartea lui Vi