Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pensionar jefuit de “prieteni vechi”, la Vinţu de Jos. Doi bărbaţi din Deva sunt cercetaţi pentru furt

Publicat in Alba24, luni 14 ianuarie 2013 ·

Atenție la cei care pretind că vă cunosc, pentru că s-ar putea să rămâneți fără portmoneu. Un pensionar de 68 de ani din Vințu de Jos a pățit-o pe pielea lui. În timp ce se deplasa pe marginea drumului, acesta a fost abordat de două persoane, din Deva care, pe motiv că sunt prieteni vechi, l-au îmbrățișat şi i-au furat portmoneul, după care şi-au continuat drumul, cu un autoturism. Cei doi au fost identificați de polițiști și sunt cercetați pentru furt calificat.

Poliţiştii din Vinţu de Jos au fost sesizaţi prin 112, duminică, 13 ianuarie, la ora 9.15, de către un pensionar în vârstă de 68 de ani, din Vinţu de Jos, cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa pe jos, pe marginea drumului judeţean 107 C, a fost abordat de două persoane necunoscute care i-au sustras portmoneul, după care şi-au continuat drumul, cu un autoturism.

La scurt timp de la sesizare, poliţiştii au reuşit identificarea în trafic a autoturismului cu care se deplasau cei doi suspecţi, acesta fiind oprit la intersecţia DN 1 cu şoseaua de centură a municipiului Alba Iulia.

Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit că Ionel B., de 56 de ani şi Attila F., de 36 de ani, ambii din municipiul Deva, în timp ce se deplasau în direcţia Vinţu de Jos – Alba Iulia, au oprit autoturismul în dreptul pensionarului şi arătându-se cunoştinţe vechi cu acesta, l-au îmbrăţişat, moment în care i-au sustras din buzunarul de la piept portmoneul în care avea suna de 170 de lei, precum şi mai multe documente personale.

Faţă de cei doi suspecţi a fost întocmit un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=159775

Atenție la cei care pretind că vă cunosc, pentru că s-ar putea să rămâneți fără portmoneu. Un pensionar de 68 de ani din Vințu de Jos a pățit-o pe pielea lui. În timp ce se depla

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Sindicaliștii protestează în Piaţa Victoriei faţă de măsurile fiscale: „Afectează capacitatea de administrare a fondurilor europene”

Adevarul acum o ora
Blocul Naţional Sindical anunță că salariații din mai multe instituții vor protesta marți, 15 iulie, faţă de măsurile fiscale din primul pachet fiscal.

Fost lider israelian afirmă că „oraşul umanitar” planificat în Gaza ar fi un „lagăr de concentrare”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul prim-ministru israelian Ehud Olmert a avertizat că un „oraş umanitar” planificat în Gaza, destinat să găzduiască sute de mii de palestinieni, ar fi un „lagăr de concentrare”, potrivit CNN. Ca

Titularizare 2025: Aproape 40.000 de candidați susțin marți proba scrisă în 121 de centre din țară

Mediafax acum o ora
La această probă pot participa peste 39.700 de candidați care au obținut minimum nota 5 la inspecțiile speciale sau probele practice. Dintre aceștia, peste 7.400 sunt absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență,

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 13 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Horoscop pentru marți, 15 iulie 2025. Una dintre zodii este împinsă în lumina reflectoarelor

Ziua Constanta acum 11 minute
Berbec Discreție și interiorizare se recomandă astăzi. Esti combativ, sufletul tău dorește să înfăptuiască multe și mărunte, insa trupul este vulnerabil. Ocupă-te doar de activitati usoare. S-ar putea sa descoperi conflicte ascunse in sfera muncii,

UE consideră că termenul-limită dat de Trump lui Putin „este foarte lung”

HotNews acum 8 ore
Termenul de 50 de zile dat Rusiei de președintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancțiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili nevinovați mor în fiecare zi”, a afirmat luni șefa diplomației UE, Kaja Kallas. „Un lucr

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 8 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 12 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 11 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

22°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

18°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

20°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°